Teacher's corner/Colțul profesorului: ianuarie 2019

Secvente din viata mea

Obiective:

observarea modificarilor personalitatii asociate cu diverse varste, etape de dezvoltare
comunicarea de informatii despre propria persoana
imbunatatirea relatiilor in colectiv

Pe o coala de hartie A4 impartita in trei sectiuni fiecare elev va descrie, utilizand cuvinte, imagini, sau simboluri cum era viata sa in urma cu cinci ani, cum e in prezent si cum isi vede viata peste 5 ani. Activitatea se poate desfasura individual sau pe grupe de 4-6 elevi. Dupa ce au terminat de completat exercitiul elevii vor impartasi colegilor de grup ceea ce au scris sau desenat, sau daca nu se lucreaza pe grupe , cativa voluntari vor prezenta clasei modul in care au realizat exercitiul, dupa care se poarta o discutie cu toti elevii despre asemanarile sau deosebirile observate cu referire la cele trei momente ale vietii prezentate de elvevi.
Incurajati elevii sa discute ce greseli din trecut nu ar dori sa repete in viitor, ce pot face pentru ca acest lucru sa nu se intample, ce calitati pe care se pot baza in a realiza ceea ce isi doresc in viitor si-au remarcat.

Sugesti pentru profesori:

incercati sa antrenati elevii intr-o discutie in care sa-si compare perspectivele personale asupra trecutului cat si asupra viitorului lor
solicitati-i sa motiveze sau sa explice caror fapte se datoreaza perspectiva pe care au ilustrat-o si ce ar putea face pentru a-si croi viitorul pe care-l doresc.

preluare din Jocul de-a viata

Povestea creionului

Copilul îsi privea bunicul scriind o scrisoare. La un moment dat, întreba:

- Scrii o poveste care ni s-a întâmplat noua? Sau poate e o poveste despre mine?

Bunicul se opri din scris, zâmbi si-i spuse nepotului:

- E adevarat, scriu despre tine. Dar mai important decât cuvintele pe care le scriu este creionul cu care scriu. Mi-ar placea sa fii ca el, când vei fi mare.

Copilul privi intrigat creionul, fiindca nu vazuse nimic special la el.

- Dar e la fel ca toate creioanele pe care le-am vazut pâna acum!
- Totul depinde de felul cum privesti lucrurile. Exista cinci calitati la creion, pe care daca reusesti sa le deslusesti, iar apoi sa le aplici la viata ta, vei fi totdeauna un om care traieste în buna pace cu lumea.

Prima calitate: poti sa faci lucruri mari, dar sa nu uiti niciodata ca exista o Mâna care ne conduce pasii. Pe aceasta Mâna o numim Dumnezeu si El ne conduce totdeauna conform dorintei Lui.

A doua calitate: din când în când trebuie sa ma opresc din scris si sa folosesc ascutitoarea. Asta înseamna un pic de suferinta pentru creion, dar în cele din urma va fi mai ascutit. Deci, sa stii sa suporti unele dureri,pentru ca ele te vor face mai bun.

A treia calitate: creionul ne da voie sa folosim guma pentru a sterge ce e gresit. Trebuie sa întelegi ca a corecta un lucru nu înseamna neaparat ceva rau, însa ceea ce este neaparat nevoie este sa ne mentinem pe drumul cel drept.

A patra calitate: la creion nu este important nici lemnul din care e facut, nici forma lui exterioara, ci mina de grafit din interior. Tot asa, îngrijeste-te de ceea ce se întâmpla înlauntrul tau.

Si, în sfârsit, a cincia calitate a creionului: lasa totdeauna o urma. Tot asa, sa stii ca tot ce faci în viata va lasa urme, astfel ca trebuie sa încerci sa fii constient de fiecare fapta a ta.

Daca

Rudyard Kipling

De poţi să nu-ţi pierzi capul, când toţi în jurul tău
Şi l-au pierdut pe-al lor găsindu-ţi ţie vină,
De poţi, atunci când toţi te cred nedemn şi rău
Să nu-ţi pierzi nici-o clipă încrederea în tine
De poţi s-aştepţi oricât fără să-ţi pierzi răbdarea
De rabzi să fii minţit, fără ca tu să minţi
Sau când hulit de oameni, tu nu cu răzbunarea
Să vrei a le răspunde, dar nici prin rugăminţi.

De poţi visa, dar fără să te robeşti visării
De poţi gândi, dar fără să-ţi faci din asta un ţel,
De poţi să nu cazi pradă nicicând exasperării
Succesul şi dezastrul primindu-le la fel,
De poţi să-auzi cuvântul rostit cândva de tine
Răstălmăcit de oameni, ciuntit şi prefăcut,
De poţi să-ţi vezi idealul distrus şi din ruine,
Să-l reclădeşti cu-ardoarea fierbinte din trecut.

De poţi risca pe-o carte întreaga ta avere
Şi tot ce-ai strâns o viaţă să pierzi într-un minut,
Şi-atunci, fără a scoate o vorbă de durere
Să-ncepi agoniseala cu calm, de la-nceput
Iar dacă trupul tău, uzat şi obosit
Îl vei putea forţa să-ţi mai slujească încă
Numai prin străşnicia voinţei tale şi astfel,
Să steie peste veacuri aşa cum stă o stâncă.

De poţi vorbi mulţimii fără să minţi şi dacă,
Te poţi plimba cu regii, fără a te-ngâmfa
De nici amici, nici duşmani nu pot vre-un rău să-ţi facă
Pentru că doar dreptatea e călăuza ta,
Şi dacă ştii să umpli minuta trecătoare,
Să nu pierzi nici-o filă din al vieţii tom,
Al tău va fi Pământul, cu bunurile-i toate,
Şi ceea ce-i mai mult chiar - să ştii - vei fi un OM!

Cum sa il faci sa vrea ceea ce vrei

Un tanar novice si un calugar se plimbau prin gradina manastirii, citind si comentand impreuna diferite pasaje din Biblie. La un moment dat au simtit nevoia unei tigari, dar, nestiind daca incalca vreo regula fumand in timpul studiului, s-au hotarit sa ceara, dupa masa, permisiunea parintelui staret. Cand s-au intilnit a doua zi, calugarul fuma linistit, spre nedumerirea novicelui:

“Frate, mie staretul mi-a interzis sa fumez, tie cum de ti-a permis?”

“Nu stiu… Tu ce i-ai spus?”

“I-am cerut sa-mi dea voie sa fumez in timp ce citesc Biblia.”

“Vezi, aici ai gresit. Eu i-am cerut sa-mi dea voie sa citesc Biblia in timp ce fumez”.

Legenda unei frunze de toamna

A fost odata, tare demult un imparat batran care avea numerosi slujitori voinici ca ursul si tari ca piatra. Acestia isi asumau raspunderea asupra unor sute de copile care mai de care mai blande si mai frumoase.

Oamenii l-au numit pe acest batran imparat Copac, pentru ca sta de veghe toata noaptea si toata ziua adaposteste pe toti trecatorii lasandu-i sa stea la umbra frunzelor care erau copilele. Slujitorii, dupa iscusinta lor aveau nume de ramuri. Toti acestia formau impreuna un singur copac cu multe ramuri si frunze, un copac batran de neintrecut la numarul anilor.

Ziua era tot mai zglobie si copacul juca diferite jocuri cu ramurile si frunzele care traiau in liniste si pace. Intr-o zi se napusti asupra lor un vant tare si puternic de spargea ferestrele oamenilor si ridica in slava hartiile si praful de pe drum. Atunci, copacul tata-imparat chema toate frunzele si pe toti slujitorii si le spuse:

- Dragii mei copilasi, suntem aproape in pragul despartirii, vantul sufla aspru spre frunze fara pic de mila. Nu se stie care dintre voi va asterne un covor de rugina si nici nu se stie care va avea mai multe zile. Eu, ca tata, va sfatuiesc sa nu umblati hai-hui, ci tineti-va de frunza mama si aveti grija sa nu va dezlipiti de ea.

Vorbele imparatului sunau tare si zgomotos: se auzea cum vantul trece prin el ca o sabie, se vedea cum tremura si cat pe ce era sa se aplece la pamant cu toata imparatia.

Dar sa lasam asta pentru mai tarziu si sa vedem ce s-a intamplat mai departe.

Mezina , frunza rea si neascultatoare dar totodata grijulie pentru imparatiile din jur, se strecura pe sub ramuri si o lua din loc prin vecini sa vesteasca de sfaturile batranului. Merse ce merse din loc in loc si mai vestea pe cate un imparat care ii iesea in cale de primejdia si nenorocirea ce avea sa urmeze. Unul dintre imparati o opri din drum si o lua de mana zicandu-i:

- Draga mea copila, dulce si blajina, am aflat ce vremuri vor veni dar de asta nu-ti face griji si sa nu-ti fie teama. Sa stii ca va veni toamna.

Fata-frunza facu niste ochi mari si isi inchipui ca toamna este un monstru, o stafie, o sperietoare de ciori, ori un cantec, un leagan, un copil …

- Ce-ar fi sa-l intreb “cum e toamna?”, isi zise in gand mezina frunza.

Si hotarata de acest lucru prinse curaj si spuse:

- Batranule unchi, ce este toamna?

- Toamna este a treia fiica a anului ce coboara din inaltul cerului sa-si astearna trena ei de culoare galben-brun-aramie, trena fiind voi frunzele care veti asterne un covor de rugina peste intreaga natura. De cum soseste de pe dealuri, incepe a stropi cu manunchi de ciumafai, natura uda, dand pentru ea culoarea ei simbolica de toamna. Atunci soarele va cobora spre asfintit. Racoarea va brazda intinsul si deodata samanta se va scutura, frunzele ingalbenite se vor desprinde de pe ramurile copacilor si se vor cufunda intr-un somn adanc pentru totdeauna. Bruma rece si vantul sturlubatic sunt prieteni nedespartiti ai toamnei. Impreuna vor salta frunzele in sus pana in inaltul cerului iar apoi le vor lasa din nou pe pamant. Voi, va veti apleca in fata toamnei parasind copacul definitiv, tatal care v-a sustinut atata timp in adierea vantului slab. Dar pentru oamnenii vrednici, toamna este ca o pagina din cartea vietii care isi aduce roadele ei cu ea. De cum o zaresc se apuca cu grija sa-i culeaga vesmintele cum sunt: perele, merele, nucile, gutuile pentru care au muncit tot anul. Dar toamna nu este mai prejos caci ea e mandra si fericita de vrednicia lor si de aceea le acorda toata increderea si speranta ei.

Dupa cateva secunde, din fantezia povestirii fata frunza facu niste ochi mari si galbeni ca semn de dezmortire, il saluta cuviincios pe batranul copac, ii spuse “la revedere” cu un glas stins subtire si se indrepta iute spre casa parinteasca. Ajunsa acasa fu intrebata de parinti pe unde a umblat iar ea, cu lacrimi in ochi, istorisi tot ce i s-a intamplat.

Cum termina, se uita pe dealuri si frumoasa toamna se apropie de ea. Fructele ii tineau trena, coronita de flori stralucea din ce in ce mai tare, in calea ei se asezau frunze de miresme de flori. In sfarsit, ajunse la tatal imparat si cu incuviintarea lui lua toata calea frunzelor, copilele si le duse cu ea, ramanand in urma dorul parintilor, lacrimi amare, pustietate, iar inainte frunze ce se roteau in jurul toamnei.

Doar o urma a mai ramas, o lacrima de frunza si roua ce se aseza pe copacul imparat. El urma sa stea de veghe si sa adaposteasca in continuare toti trecatorii care faceau popasuri sub el.

Hartia aurie de impachetat

Povestea spune ca in urma cu un numar de ani un om si-a pedepsit fetita in virsta de 5 ani pt ca a risipit o hirtie aurie de impachetat foarte scumpa. Omul statea rau cu banii si deveni si mai suparat cind a vazut ca fetita a folosit hirtia respectiva ca sa decoreze o cutie si sa o puna sub bradul de Craciun. Cu toate acestea, fetita a adus tatalui ei cadoul in dimineata urmatoare spunind:

"Acesta este pentru tine, taticule".

Tatal a fost rusinat de reactia lui furioasa de cu o zi in urma, dar supararea lui se arata din nou cind a vazut ca, de fapt, cutia era goala. El i-a spus pe un ton raspicat:

"Nu stiai, domnisoara, ca atunci cind dai un cadou cuiva, trebuie sa pui ceva in el?"

Fetita s-a uitat in sus spre tatal sau, cu lacrimi in ochi, si a zis:

"Taticule, cutia nu este goala. Am suflat in ea atitea saruturi pina cind s-a umplut."

Tatal a ramas perplex. S-a pus in genunchi si si-a imbratisat fetita si a rugat-o sa-l ierte pentru supararea lui fara rost. La scurt timp dupa aceasta, micuta fetita a murit intr-un accident si se spune ca tatal ei a tinut acea cutie aurie alaturi de patul sau tot restul vietii sale. Si de cite ori a fost descurajat sau a avut de trecut peste situatii dificile, deschidea cutia si lua un sarut imaginar si isi amintea de dragostea care a pus-o fetita acolo.

Intr-un adevarat sens, fiecare dintre noi, ca si oameni, primim o cutie aurie cu dragoste neconditionata si saruturi de la copiii nostri, de la familie, de la prieteni. Nu putem avea altceva mai pretios decit asta.

Prietenii sint ca ingerii care te ridica pe picioarele tale atunci cind ai probleme sa-ti aduci aminte tu insuti sa zbori.

Alegoria broscuțelor

A fost odată un grup de broscuțe care voiau să se ia la întrecere. Țelul lor era să ajungă în vârful unui turn foarte înalt. Se adunaseră deja mulți spectatori, pentru a urmări cursa și a le încuraja pe broscuțe. Cursa urma să înceapă ...

Totuși... dintre spectatori nu credea nici unul că vreuna din broscuțe va reuși să ajunga în vârful turnului. Tot ce se auzea erau exclamații de genul: "Oh, ce obositor!!! Nu vor reuși niciodată să ajungă sus!" sau: "Nici nu au cum să reușească, turnul este mult prea înalt!"

Broscuțele începură să abandoneze ... Cu excepția uneia singure, care se cățăra vioaie mai departe ... Spectatorii continuau să strige: "E mult prea obositor! Nu va putea nimeni să ajungă sus!"

Tot mai multe broscuțe se resemnau și abandonau ... Doar una singură se cățăra consecvent mai departe ... Nu voia cu nici un chip să abandoneze!

În final, renunțaseră toate, cu excepția acelei broscuțe, care cu o imensă ambiție și rezistență a reușit să ajungă singură în vârful turnului! După aceea, toate celelalte broscuțe și toți spectatorii au vrut să afle cum a reușit broscuța să ajungă totuși în vârf, după ce toate celelalte se văzuseră nevoite să abandoneze cursa!

Unul din spectatori se duse la broscuță s-o întrebe cum de a reușit să facă un efort atât de mare și să ajungă în vârful turnului. Așa se află că ...

Broscuța învingătoare era SURDĂ!!!

Morala?

Nu asculta niciodată de oamenii care au prostul obicei de a fi întotdeauna negativi și pesimiști. ... fiindcă ei îți răpesc cele mai frumoase dorințe și speranțe pe care le porți în suflet! Gândește-te mereu la puterea cuvintelor, căci tot ceea ce auzi sau citești te influiențează în ceea ce faci!

Fii MEREU OPTIMIST!

Și, mai ales, fii pur și simplu SURD când cineva îți spune că nu-ți poți realiza visurile! Gândește-te: Poți reuși în viață dacă vrei cu adevărat!