"Asemenea unui vultur, şi un om, chiar dacă a fost învăţat să se considere altceva decât este în realitate, poate reînvăţa cine este cu adevărat, poate lua decizii conforme cu natura sa, poate deveni un învingător."
"Povestea vulturului", James Aggrey
Încercaţi să discutaţi cu prietenii apropiaţi, colegii voştri, familia voastră despre imaginea de sine şi despre stima de sine; imediat veţi constata la ei semne de interes, ca şi cum ar fi vorba despre un lucru care îi atinge personal. Cereţi-le să vă dea o definiţie cât mai precisă posibil şi o să vedeţi ce greu le vine… Pentru că imaginea de sine este elementul fundamental al personalităţii noastre. Stima de sine înseamnă, de fapt, “a-ţi determina valoarea“şi ”a avea o părere despre sine”.
Cea mai bună sinteză despre stima de sine ne-a furnizat-o un adolescent: “Stima de sine?"
Ei bine, este felul în care ne vedem şi câtă încredere avem în ceea ce vedem”. Această privire – judecata despre noi înşine este vitală pentru echilibrul nostru psihic. Atunci când este pozitivă, la un nivel optim, ne permitem să acţionăm eficient, să ne simţim bine în propria piele, să facem faţă dificultăţilor existenţei.
Stima de sine: autoevaluare
Rezervaţi-vă câteva secunde pentru a reflecta la urmatoarele serii de întrebări. Răspunsurile pe care le veţi da, vor furniza bune indicii despre stima pe care v-o acordaţi.
- Cine sunt eu? Care sunt calităţile şi defectele mele? De ce sunt capabil? Care sunt reuşitele şi eşecurile mele, competenţele şi limitele? Care este valoarea mea în ochii mei, ai apropiaţilor mei, ai persoanelor care mă cunosc?
- Mă consider o persoană care merită simpatia, afecţiunea, iubirea celorlalţi sau, din contră, mă îndoiesc adesea de capacitaţile mele de a fi apreciat şi iubit? Îmi conduc viaţa aşa cum îmi doresc? Faptele mele sunt în acord cu dorinţele mele sau, dimpotrivă sufăr din cauza discrepanţei dintre ceea ce vreau să fiu şi ceea ce sunt? Sunt împăcat cu mine însumi sau adesea nemulţumit?
- Ce m-a făcut să mă simt mândru de mine, satisfăcut, fericit? Ce m-a făcut să mă simt ultima oară decepţionat de mine însumi, nemulţumit, trist?
A avea încredere în sine, a fi sigur pe sine, a avea o imagine de sine adecvată, a fi mulţumit de sine… Există o multitudine de termeni şi expresii implicate în limbajul curent pentru a desemna stima de sine.
Imaginea de sine- părerea pe care o avem despre noi, această evaluare, fondată sau nu, a calităţilor şi defectelor noastre, este un stâlp al stimei de sine. Imaginea de sine pozitivă este o forţă interioară care ne permite să ne bucurăm de şansa noastră în ciuda obstacolelor şi presupune a fi satisfăcut de sine, la un moment dat.
Beneficiile imaginii de sine pozitive
- stabilitate afectivă
- relaţii deschise cu ceilalţi
- rezistenţă la critici şi respingeri
- ambiţii şi proiecte pe care le încercăm să le realizăm
Consecinţele imaginii de sine negative
- lipsa de curaj în alegerile existenţiale
- conformism
- dependenţă de părerile altora
- slabă perseverenţă în alegerile personale
Încrederea în sine - a considera că eşti capabil să acţionezi într-o manieră adecvată la situaţiile importante, neprevăzute, cu dificultăţi în realizarea lor. A nu te teme exagerat de necunoscut sau de adversitate demonstrează un bun nivel al încrederii în sine.
Beneficiile încrederii în sine
- acţiuni cotidiene facile şi rapide
- rezistenţă la eşecuri
Consecinţele absenţei încrederii în sine
- inhibiţii
- ezitări
- abandonuri
- lipsa perseverenţei
Satisfacţia stimei de sine constă sentimentul de a fi iubit şi sentimentul de a fi competent, de aceea toată viaţa de-a lungul activităţilor noastre, cel mai adesea, căutăm să satisfacem cele două mari nevoi, în egală măsură indispensabile stimei noastre de sine: să ne simţim iubiţi (apreciaţi, simpatizaţi, populari, doriţi etc.) şi să ne simţim competenţi (performanţi, înzestraţi, capabili etc.). În toate domeniile aşteptăm satisfacţia concomitentă a acestor trebuinţe. Satisfacţia unui aspect nu ne va împlini aşteptările: a fi iubit fără a fi admirat sau stimat este infantilizant şi a fi stimat fară a te simţi apreciat este frustrant.
ACTIVITĂŢI
1. “EU-L PUZZLE”
Este un exerciţiu - mozaic prin care copiii se vor reconstitui ca identitate prin diferite forme şi culori, completând pe elementele puzzle: calităţi, defecte, abilităţi, interese (pasiuni), ultimele reuşite şi ceea ce doresc să schimbe la ei.
Concepte- cheie:
- calităţi
- defecte
- abilităţi
- interese, pasiuni
- reuşite
Materiale necesare: hârtie colorată, foarfece, lipici, cartonaşe albe (coli A4), creioane colorate
Durata: 40 min.
Scenariul activităţii:
Se vor crea grupuri de câte cinci persoane care vor primi câte un săculeţ cu “resurse personale” din diferite hârtii colorate (cu mărimi, forme variate), şi foarfece. Fiecare membru al grupului îşi va construi “EUL-PUZZLE”. Acest “Eu” poate lua diferite forme în funcţie de identitatea sa. Pe fiecare element puzzle, participantul are ca sarcină să scrie calităţile şi defectele, abilităţile (“ce ştiu eu să fac cel mai bine”), pasiunile, ce vor să schimbe la ei şi ultimele reuşite. “Eul-Puzzle” va fi lipit pe un carton (coala A4), va fi prezentat în grupul mare şi analizat. La sfârşitul activităţii vor fi afişate “construcţiile” pentru o cunoaştere în grup.
Analiza exerciţiului:
1) În funcţie de ce anume le-aţi ales: senzaţii, emoţii, gânduri, dorinţe?
2) Când aţi scris calităţile, defectele, abilităţile, reuşitele şi ceea ce doriţi să schimbaţi la voi, alegerea culorii a avut relevanţă pentru exprimarea acestora?
3) Cum vă simţiţi acum când vă vedeţi identitatea realizată din elemente puzzle? Sunteţi multumiţi de “Eul-Puzzle” reconstituit?
4) Vă este uşor sau dificil să vă puneţi în valoare în faţa celorlalţi membrii ai grupului mare, devenind conştienţi de sine, de propriile posibilităţi şi limite?
Indiferent de forma pe care a luat-o ”EU-L PUZZLE” este important să devenim ceea ce suntem cu adevărat, şi pentru asta să conştientizăm întregul nostru - ceea ce înseamnă acceptarea responsabilităţii pentru alegerile făcute, autocunoaşterea, autoacceptarea şi nu în ultimul rând, motivaţia pentru schimbare.
Dat fiind faptul că stima de sine nu ne este dată pentru totdeauna, este mai mult sau mai puţin stabilă, ea are nevoie să fie stimulată mereu cu “sentimentul de a fi apreciaţi”, aşa cum suntem şi cu “sentimentul că suntem competenţi” .
2. “SFORILE CARE MĂ ŢIN”
Obiective: Este un exerciţiu - suport pentru a identifica, clarifica elementele inhibitoare în a lua iniţiativa, în a acţiona. Acestea vor fi scoase la suprafaţă prin tehnica legării cu sfoară, ce va fi tăiată de către fiecare participant în momentul găsirii de către acesta a resurselor ce-l ajută în depăşirea limitelor, asumarea riscurilor şi în dezvoltarea propriilor competenţe.
"Confruntarea cu realitatea", cu ceea ce facem în mod concret, va determina învăţarea modurilor de a deveni responsabili, factori cheie în dobândirea unei identităţi de succes.
Concepte-cheie:
- constrângeri
- competenţe
- limite
- resurse
- responsabilitate
- risc
Scenariul activităţii:
Se lucrează pe grupuri de câte cinci, unde fiecare va fi protagonist. Unul din grup va avea ca sarcină să-i lege pe aceştia cu sfori de jur - împrejurul corpului, având rol de element "constrângător".
În timp ce îi leagă, va întreba:
- “Ce te leagă ?”
- “Cum te simţi pe măsură ce te strâng sforile?”
- „Ce îţi vine să faci?”
- “Ce ai putea să faci pentru a rupe sforile?”
- “Cum te ajuţi pentru a te simţi în largul tău?”
Pe rând, membrii grupului vor răspunde la aceste întrebari pentru a-şi identifica blocajele, elementele inhibitoare. Ca soluţie, vor primi foarfece, element ajutător în a tăia sforile odată cu resursele găsite - forţe pentru a elimina inhibiţiile şi temerile. "Constrângătorul" nu va fi în timpul desfăşurării nici “judecător”, nici "ghid moral".
Concluziile acestui exerciţiu vor fi: fiecare se simte blocat în ceva şi nu acţionează. Important este să identificăm aceste elemente care ţin de încrederea în noi, de autoexplorare a temerilor şi anxietăţilor proprii, a strategiilor de trecere de la un comportament autoprogramat pe eşec la comportament autodeterminat pe succes. Fiecare participant este capabil să ia decizii, să-şi modifice stilul comportamental şi să aibă alternative de comportament. Conştientizarea comportamentului are ca rezultat dobândirea identităţii. Pentru a schimba ceea ce simţim, mai întâi modificăm comportamentul.
3. “UŞA”
Obiective:
Reprezintă un exerciţiu unde subiectul se află în faţa unei uşi imaginare întredeschise. Are ca scop conştientizarea strategiilor pe care fiecare le foloseste în anumite situaţii de viaţă, confuze, limitative, frustrante sau dimpotrivă, strategii active, directe şi independente. Prin această tehnică este posibilă conştientizarea propriilor strategii rezolutive concomitent cu descrierea imaginii de sine în situaţii ce implică decizie, primind din partea grupului sprijin efectiv.
Concepte - cheie:
- încredere în sine
- oportunitate
- iniţiativă/ blocaj
- independenţă/ dependenţă
- anxietate
- strategii rezolutive
Materiale necesare:
flipchart, foi de hârtie pentru copiator, model-imagine de uşă întredeschisă desenată pe o foaie de flipchart
Durata: 40 min.
Scenariul activităţii:
Fiecare membru al grupului va primi un desen cu o uşă întredeschisă. Formatorul o poate expune pe flipchart şi pentru întregul grup. Participanţii se proiectează în mod imaginar în faţa acestei uşi care va însemna ceva pentru fiecare.
1) “Vă aflaţi în faţa unei uşi întredeschise. Ce poate reprezenta ea? Cum vă simţiţi în faţa
uşii?”
2) “Ce credeţi că se află dincolo de uşă? Vizualizaţi!”
3) “Ce vă vine să faceţi?”
4) “Spuneţi şi acţionaţi ca şi cum vă aflaţi în faţa uşii!”
Pe rând, fiecare îşi va conştientiza propria strategie rezolutivă împreună cu descrierea emoţiilor, imaginii de sine, încrederii în sine, blocajelor/ iniţiativelor, dependenţei/independenţei, anxietăţii, atitudinii generate de situaţie. Prin această provocare în imaginar, membrii grupului vor descopri propriile oportunităţi, strategii de rezolvare a unei situaţii, modalitatea de a se experimenta pe sine, descoperind resurse şi devenind mai încrezător în sine.
preluare din Ghidul carierei mele
Postări
