S.N.A.C.

Each year since 1983, Europe has initiated a "European Year" awareness campaign designed to inform the citizens of Europe and dialogue with them to work for change in mentalities and  behaviour. These European years also provide opportunities for drawing the attention of  national governments to societal themes. In 2008, the Union celebrated the the European Year of multicultural dialogue, in 2007 equality of opportunity was to the fore and in 2006, workers' mobility.

Anul 2010 este Anul European pentru Combaterea Sărăciei și a Excluderii Sociale.






Comisia Europeană a stabilit că anul 2011 este Anul European al Voluntariatului. 







The European Year of Volunteering 2011 (EYV) is a celebration of the commitment of millions of people in Europe who work in their communities during their free time without being paid. Their efforts and those of the many thousands of volunteering organisations make a huge difference to our lives in countless ways. The year is also a challenge to those Europeans who do not volunteer, to let them know that they can also make a difference.

Puteți desfășura activități finanțate sub această tematică  realizând parteneriate la nivel european - prin Comenius - sau la nivel național - prin SNAC

 Detaliez aici niște informații generale depre SNAC.

S.N.A.C. = Strategia Națională de Acțiune Comunitară.

  • Detalii despre acest proiect se pot găsi aici.
  • Moduri (exemple) de întocmire a planului de acțiuni - "the handbook of the project" - găsiți aici
  • Informații despre Sistemul Național de Acțiune Comunitară găsiți aici.



Pancinello

Esti special (Pancinello)

de Max Lucado

Locuitorii din Wemmik, eroii povestirii noastre, erau niste omuleti mici, din lemn, ciopliti toti de un tamplar pe nume Eli. Acesta isi avea atelierul pe un deal, de la a carui inaltime se vedea intreg satul.

Fiecare omulet era altfel. Unii aveau nasul mare, altii aveau ochii mari. Unii erau inalti, altii erau scunzi. Unii purtau palarie, altii purtau costum. Insa doua lucruri le erau comune: toti erau facuti de acelasi tamplar si traiau in acelasi sat.

De dimineata pana seara, zi de zi, omuletii faceau un singur lucru: lipeau etichete unul pe celalalt. Fiecare omulet avea o cutie plina cu stelute aurii si o cutie plina cu bulinute negre. Cat era ziua de lunga ii vedeai pe strazile satului lipind stelute sau buline unul pe celalalt.

Omuletii draguti, din lemn lustruit si frumos vopsiti intotdeauna primeau stelute, dar aceia din lemn necizelat, cu vopseaua sarita, nu primeau decat buline.

Tot stelute primeau si cei talentati unii; puteau ridica greutati deasupra capului, altii puteau sarii peste cutii inalte. Mai erau unii care stiau cuvinte dificile, iar altii care cantau cantece frumoase. Acestora toata lumea le dadea stelute aurii. Asa se face ca unii omuleti aveau trupul plin de stelute… Ori de cate ori primeau cate o steluta se simteau atat de bine incat isi doreau sa mai faca ceva ca sa poata primi inca una.

Altii insa nu stiau sa faca prea multe lucruri si aveau parte doar de buline. Pancinello era unul dintre acestia din urma.

Tot timpul incerca sa sara cat mai sus, ca altii dar intotdeauna cadea la pamant. Iar cand ceilalti il vedeau jos se adunau buluc in jurul lui si lipeau buline pe el. De multe ori se mai si zgaria in cadere, lucru pentru care mai primea buline negre. Iar dupa aceea cand incerca sa le explice omuletilor de ce cazuse mereu spunea cate o neghiobie si toti se ingramadeau sa lipeasca si mai multe buline pe el.

Dupa un timp avea atat de multe incat nu mai vroia sa iasa pe strada, se temea ca va face iar ceva anapoda: cine stie, o sa-si uite palaria sau o sa calce intr-o balta… si imediat o sa primeasca bulinute!!!

Adevarul este ca avea atat de multe buline incat ceilalti omuleti veneau si ii lipeau altele fara nici un motiv.

- Merita multimea asta de buline negre, isi spuneau omuletii unii altora.
- Este clar ca nu e bun de nimic!

Dupa un timp Pancinello a ajuns sa creada ce se spunea despre el: „Asa este, nu sunt bun de nimic!”, isi spunea el.

In rarele dati cand iesea din casa statea cu cei care erau ca el, cu multe buline. Cu ei se simtea mai in largul lui.

Intr-o zi, se intalni cu un omulet total diferit de ceilalti: nu avea nici stelute, nici buline. Era din lemn si atat. Era o fata pe nume Lucia.

Sa nu credeti ca oamenii nu incercau sa lipeasca etichete si pe ea! Incercau numai ca nu ramaneau lipite ci cadeau. Fiindca nu avea nici o bulina unii o admirau atat de mult incat se grabeau sa-i lipeasca o steluta. Dar nici una nu statea lipita. Altii insa o priveau cu dispret fiindca nu avea nici o stea si atunci vroiau sa ii lipeasca o bulina dar si aceasta cadea imediat.

- Ca ea vreau sa fiu!, ii trecu prim minte lui Pancinello. Nu mai vreau sa primesc etichete de la ceilalti!

Asa ca o intreba pe Lucia cum se face ca ea nu are nici o eticheta.

- Nu este mare lucru, ii raspunse ea. In fiecare zi ma duc sa il vad pe Eli.
- Pe Eli?
- Da, pe Eli, tamplarul, imi place sa stau cu el in atelier.
- Dar de ce?
- Ce ar fi sa descoperi singur? Du-te la el sus pe deal! Si cu aceste cuvinte, Lucia se intoarse si pleca.
- Dar crezi ca-i va face placere sa ma vada?!?, striga el dupa ea.

Insa Lucia nu-l mai auzii. Asa ca Pancinello se intoarse acasa, se aseza la fereastra si incepu sa se uite cum alergau omuletii de colo-colo, lipindu-si etichetele unul pe celalalt.

- Dar nu este drept!, isi spuse el suparat. Si pe loc se hotari sa mearga le Eli.

Se indrepta spre deal si urca pe cararea stramta pana ce ajunse in varf. Cand intra in atelier, facu ochii mari de uimire. Toate obiectele erau URIASE. Scaunul era cat el de inalt. Ca sa vada ce se afla pe bancul de lucru trebui sa se ridice pe varfuri. Ciocanul era lung cat bratul lui! Inghiti in sec si isi zise:

- Eu aici nu raman!, si se indrepta spre iesire. Dar chiar atunci isi auzi numele:
- Pancinello, tu esti?, se auzi un glas patrunzator. Cat ma bucur sa te vad, Pancinello! Vino mai aproape, vreau sa te vad mai bine!

Pancinello se intoarse incet si il privi pe mesterul tamplar, un barbat inalt, cu o barba stufoasa.

- Stii cum ma cheama?, il intreba Pancinello.
- Bineinteles ca stiu, doar eu te-am creat! Eli se pleca, il ridica de jos si il aseza langa el pe banca. Hmm… Se pare ca ai adunat ceva etichete…
- Nu am vrut, Eli! Am incercat din rasputeri sa fiu bun!
- Pancinello, copilul meu, in fata mea nu este nevoie sa te aperi! Mie nu-mi pasa ce spun ceilalti despre tine!
- Chiar nu-ti pasa?
- Nu, si nici tie nu ar trebui sa-ti pese! Cine sunt ei – sa imparta etichete bune sau rele? Si ei sunt tot omuleti de lemn ca tine. Nu conteaza ce gandesc ei, Pancinello. Conteaza doar ceea ce gandesc eu, Iar eu cred ca esti o persoana tare deosebita!






(preluare damaideparte.ro )



O clasă divizată


















Floarea roșie

Într-o zi un băiețel s-a dus la școală. Băiețelul era mic, iar școala era mare. Dar când băiețelul a văzut că intrarea în clasa lui se făcea printr-o ușă direct din curte a fost foarte fericit… iar școala nu i s-a mai părut atât de mare ca la început.

Într-o dimineață când băiețelul se afla în clasă, profesoara le-a spus copiilor:

“Astăzi o sa facem un desen”.

“Grozav”, a spus băiețelul, căci îi plăcea foarte mult să deseneze. Știa să deseneze o mulțime de lucruri: lei și tigri, pui și vaci, trenulețe și vapoare. Și și-a scos cutiuța cu creioane colorate și a început să deseneze…

Dar profesoara a zis:

“Așteptați! Nu începeți încă!”.

Și au așteptat pâna când i s-a părut că toți copiii sunt pregătiți.

“Acum o să desenăm o floare”, a zis profesoara.

“Grozav” s-a gândit băiețelul, căci îi plăcea să deseneze flori. Și a început să deseneze flori frumoase, și le-a colorat în roz, portocaliu, albastru.





Dar profesoara le-a zis copiilor:

“Așteptați, vă voi arăta eu cum să colorați”.

Și a desenat o floare roșie cu o tulpină verde.

“Acum puteți începe!”, a zis profesoara.

Băiețelul a privit floarea profesoarei, apoi s-a uitat la florile lui. Florile lui erau mai frumoase decât floarea profesoarei; dar n-a spus nimic. A întors doar pagina și a desenat o floare ca cea a profesoarei… Era roșie, cu o tulpină verde.





Într-o altă zi, când băiețelul intrase în clasă prin ușa din curte, profesoara le-a spus copiilor:

"Astăzi o să facem ceva din argilă”.

„Grozav”, a spus băiețelul, căci îi plăcea să lucreze cu argila. Știa să facă tot felul de lucruri din argilă: șerpi și oameni de zăpadă, elefanți și camioane. Dar a așteptat până ce toți copiii au fost gata.

„Acum o să facem o farfurie”, a zis profesoara.

„Grozav”, s-a gândit băiețelul căci îi plăcea să facă farfurii de toate formele și mărimile. Și a început să facă farfurii de toate formele și mărimile. Dar profesoara le-a spus copiilor:

„Asteptați, vă arăt eu cum se face!”.

Și le-a arătat cum să facă o farfurie adâncă.

„Așa! Acum puteți începe!”, a zis profesoara.
Băiețelul s-a uitat la farfuria profesoarei și apoi la ale sale. Îi plăceau mai mult farfuriile lui, decât farfuria adâncă a profesoarei. Dar n-a spus nici un cuvânt. Și-a transformat farfuriile lui într-o bila mare de argilă din care a făcut o farfurie adâncă și mare ca cea făcută de profesoară.

Și foarte curând băiețelul a învățat să aștepte și să privească; și să facă lucruri ca cele făcute de profesoară, și foarte curând n-a mai făcut nimic de unul singur.

Și s-a întâmplat într-o zi ca băiețelul și familia lui s-au mutat într-o altă casă, într-un alt oraș. Și băiețelul a trebuit să meargă la școală. Școala cea nouă era și mai mare și nu mai avea nici o ușă; prin care să intre direct din curte în clasa lui. Trebuia să urce niște trepte înalte și să meargă de-a lungul unui coridor lung până ajungea în clasa lui.

În prima zi de școală, profesoara le-a zis copiilor:

„Astăzi o să facem un desen!”.

„Grozav”, a zis băiețelul, și a așteptat să-i spună profesoara ce să facă… Dar ea n-a zis nimic. S-a plimbat prin clasă.









Când a ajuns lângă băiețel i-a spus:

„Tu nu vrei să desenezi?”.

„Ba da!”, a zis băiețelul. „Ce desen facem?”

„Nu stiu pâna nu-l faci” a zis profesoara.

„Cum să-l fac?” zise băiețelul.

„Cum îți place ție!” răspunse ea.

„Să-l colorez cum vreau eu?” a mai întrebat băiețelul.

„Cum vrei tu!”, a fost răspunsul ei. „Dacă toți ați face același desen , și l-ați colora la fel cum să știu eu cine l-a făcut?”

„Nu știu!” zise băiețelul.

Și a început să deseneze o floare roșie cu o tulpină verde …




Morala?

Creativitatea umană este un dar neprețuit. Îți aduci aminte de ușurința cu care puteai să îți imaginezi jocuri când erai copil, sau să vezi în jucăria de cârpe cea mai frumoasă păpușă din lume?

Einstein spunea că " Mintea intuitivă este un dar sacru, iar mintea rațională este servitorul ei de încredere. Am creat o societate care onorează servitorul și a uitat darul. "

Cine spune că floarea trebuie să aibă petale roșii și frunze verzi? Puterea de a fi creativi este ceea ce ne definește ca oameni, iar atunci când vom fi înlănțuiți în proceduri de lucru ... nu ne vom diferenția prea mult de mașinile care le-am construit.



Success Formula

A disappointed salesman of a famous soft drinks company returns from his Middle East assignment.
A friend asked, “Why weren’t you successful with the Arabs?”

The salesman explained, “When I got posted in the Middle East, I was very confident that I will make a good sales pitch as my company soft drink is virtually unknown there. But, I had a problem. I didn’t know to speak Arabic. So, I planned to convey the message through 3 posters.

First poster, a man is crawling through the hot desert sand; totally exhausted and panting.




Second, the man is drinking our brand soft drinks .




 And the third, our man is now totally refreshed.



Then these posters were pasted all over the place”.




“That should have worked,” said the friend.

The salesman replied, “Well, It is not only the fact that I don’t speak Arabic, but also I didn’t realize that Arabs read from right to left.”

Success formula may differ with different people and different places.











Life is a do-it-yourself project

Copiii noștri învață neîncetat de la noi. Învață nu din vorbele cu care încercăm să-i educăm, ci din comportamentul, sentimentele, atitudinea noastră în viața de fiecare zi. Toate acestea reprezintă pentru copii un model ce le va guverna întreaga existență viitoare. În 1954, Dorothy Law Nolte a scris un celebru poem pedagogic intitulat "Children Learn What They Live" – "Copiii învață ceea ce trăiesc". Fiecare vers al său enunță un adevăr simplu și de bun-simț despre consecințele, benefice sau nefaste, ale modelului familial în care se formează copiii. Generații întregi de părinți l-au folosit drept cod de comportament în viața de familie.

După aproape jumătate de secol, Dorothy Law Nolte și Rachel Harris au dezvoltat într-o carte preceptele poemului, învățându-i pe părinți cum să le pună în practică.


Copiii învață ceea ce trăiesc

Dacă trăiesc în critică și cicăleală, copiii învață să condamne.
Dacă trăiesc în ostilitate, copiii învață să fie agresivi.
Dacă trăiesc în teama, copiii învață să fie anxioși.
Dacă trăiesc înconjurați de milă, copiii învață autocompătimirea.
Dacă trăiesc înconjurați de ridicol, copiii învață să fie timizi.
Dacă trăiesc în gelozie, copiii învață să simtă invidia.
Dacă trăiesc în rușine, copiii învață să se simtă vinovați.
Dacă trăiesc în încurajare, copiii învață să fie încrezători.
Dacă trăiesc în toleranță, copiii învață răbdarea.
Dacă trăiesc în laudă, copiii învață prețuirea.
Dacă trăiesc în acceptare, copiii învață să iubească.
Dacă trăiesc în aprobare, copiii învață să se placă pe sine.
Dacă trăiesc înconjurați de recunoaștere, copiii învață de ce este bine să ai un țel.
Dacă trăiesc împărțind cu ceilalti, copiii învață generozitatea.
Dacă trăiesc în onestitate, copiii învață respectul pentru adevăr.
Dacă trăiesc în corectitudine, copiii învață să fie drepți.
Dacă trăiesc în bunăvoință și considerație, copiii învață respectul.
Dacă trăiesc în siguranță, copiii învață să aibă încredere în ei și în ceilalți.
Dacă trăiesc în prietenie, copiii învață că e plăcut să trăiești pe lume.



"Viața nu este un coridor drept și ușor de străbătut, pe care să călătorim liberi și nestingheriți, ci un labirint de treceri prin care trebuie să ne căutăm calea, cercetând uneori și poteci întunecate. Dar prin credința, întotdeauna ni se va deschide o ușă, poate nu chiar aceea la care ne-am fi gândit, ci una care în cele din urmă se va dovedi cu adevărat bună pentru noi. " (A.J.Cronin


Fluturele




A fost odată un văduv care locuia împreună cu cele două fete ale sale care erau foarte curioase și inteligente. Fetele îi puneau mereu multe întrebări ... la unele știa să le răspundă, la altele nu...
Cum își dorea să le ofere cea mai bună educație, într-o zi și-a trimis fetele în vacanță cu un întelept. Înteleptul știa întotdeauna să le răspundă la întrebările pe care ele le puneau.

La un moment dat, una dintre ele a a adus un fluture pe care plănuia să îl folosească pentru a înșela înteleptul.

- Ce vei face? o întrebă sora ei.
- O să ascund fluturele în mâinile mele și o să întreb înțeleptul dacă e viu sau mort. Dacă va zice că e mort, îmi voi deschide mâinile și îl voi lăsa să zboare. Dacă va zice că e viu îl voi strânge și îl voi strivi. Și astfel, orice răspuns va avea, se va înșela.
Cele două fete au mers într-o clipă la întelept. L-au găsit meditând.
- Am aici un fluture. Spune-mi, înțeleptule, e viu sau mort?
Foarte calm, înțeleptul surâse și îi zise:
- Depinde de tine... fiindcă e în mâinile tale.







Așa este și viața noastră, prezentul și viitorul nostru. Nu trebuie să învinovățim pe nimeni când ceva nu merge: noi suntem responsabili pentru ceea ce dobândim sau nu. Viața noastră e în mâinile noastre, ca și fluturele. De noi depinde să alegem ce vom face cu ea.

P.S.




C-T-H

CONFIDENCE







Ones all village people decided to pray for rain. On the day of prayer all people gathered and only one boy came with an umbrella that’s confidence………..

TRUST







Trust should be like the feeling of a one year old baby when you throw him in the air , he laughs…… because he knows you will catch him……..

HOPE







A human being can live for 40 days without water 8 minutes without air but not even 1 second without hope….

SO ALWAYS HAVE CONFIDENCE, TRUST OTHERS AND NEVER LOSE HOPE!




A tribute to teachers




Day after day, in classes across the world, teachers bring knowledge to life.

World Teachers’ Day, held annually on 5 October since 1994, commemorates the anniversary of the signing in 1966 of the UNESCO/ILO Recommendation Concerning the Status of Teachers. It is an occasion to celebrate the essential role of teachers in providing quality education at all levels. In 1993, UNESCO (United Nations Education, Scientific and Cultural Organization) inaugurated October 5 as World Teachers’ Day, a day to celebrate teachers and the central role they play in guiding children, youths & adults through the life-long learning process.