Copilul îsi privea bunicul scriind o scrisoare. La un moment dat, întreba:
- Scrii o poveste care ni s-a întâmplat noua? Sau poate e o poveste despre mine?
Bunicul se opri din scris, zâmbi și-i spuse nepotului:
- E adevărat, scriu despre tine. Dar mai important decât cuvintele pe care le scriu este creionul cu care scriu. Mi-ar plăcea să fii ca el, când vei fi mare.
Copilul privi intrigat creionul, fiindcă nu văzuse nimic special la el.
- Dar e la fel ca toate creioanele pe care le-am văzut până acum!
- Totul depinde de felul în care privești lucrurile. Există cinci calități la creion, pe care dacă reușești să le deslușești, iar apoi să le aplici la viața ta, vei fi întotdeauna un om care trăiește în bună pace cu lumea.
- Totul depinde de felul în care privești lucrurile. Există cinci calități la creion, pe care dacă reușești să le deslușești, iar apoi să le aplici la viața ta, vei fi întotdeauna un om care trăiește în bună pace cu lumea.
- Prima calitate: poți să faci lucruri mari, dar să nu uiți niciodată că există o Mâna care ne conduce pașii. Pe această Mână o numim Dumnezeu și El ne conduce întotdeauna conform dorinței Lui.
- A doua calitate: din când în când trebuie să mă opresc din scris și să folosesc ascuțitoarea. Asta înseamnă un pic de suferință pentru creion, dar în cele din urmă va fi mai ascuțit. Deci, să știi să suporți unele dureri, pentru că ele te vor face mai bun.
- A treia calitate: creionul ne dă voie să folosim guma pentru a șterge ce e greșit. Trebuie să înțelegi că a corecta un lucru nu înseamnă neaparat ceva rău, însă ceea ce este neapărat nevoie este să ne menținem pe drumul cel drept.
- A patra calitate: la creion nu este important nici lemnul din care e făcut, nici forma lui exterioară, ci mina de grafit din interior. Tot așa, îngrijeste-te de ceea ce se întâmplă înăuntrul tău.
- Si, în sfârsit, a cincea calitate a creionului: lasă întotdeauna o urmă. Tot așa, să știi că tot ce faci în viață va lăsa urme, astfel că trebuie să încerci să fii conștient de fiecare fapta a ta.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu