Poveștile Pinacotecii

 (Cronică pentru prieteni 😊)

Tuta vita schola est!” - spunea Comenius. Ieri mi s-a adeverit încă o dată că este așa, că învățăm toată viața. 

De data aceasta am descoperit comori pe care nu cred că le-aș fi descoperit vreodată doar ca simplu vizitator al vreunui muzeu. Atunci când ies prin oraș, grijile cotidiene cu greu mă lasă să văd cât de grandios era cândva orașul. E frumos centrul orașului, dar clădirile le vedem doar din exterior. O clădire specială a orașului este Palatul Cultural, care, cu fiecare vizită, ni se dezvăluie din ce în ce mai mult! Am descoperit ieri o cameră secretă a muzeului, o cameră care a trebuit să fie ascunsă în perioada comunistă, dar care, a fost redată orașului în acest an. 

Ca să ajungi la această cameră secretă trebuie să treci prin labirintul istoric foarte inspirat realizat de oamenii muzeului. Mai întâi treci prin spațiul dedicat Revoluției din ‘89, acolo unde emoțiile te pot copleși atunci când foarte mulți dintre noi regăsim imaginea vreunui cunoscut (bunic, vecin, prieten) participant la evenimentele din ‘89 din Arad. 

Trecerea prin camerele ce găzduiesc istoria ce ne-a adus schimbarea regimului comunist este și metafora care ne spune că această schimbare ne-a dat acces la acea cameră secretă, pe care vă îndemn să o descoperiți și voi. 


Este un loc grandios, elegant, aerist, primitor și plin de povești care așteaptă să fie spuse celor dornici să le asculte. Vizitele noastre la muzeu au devenit evenimente speciale de conectare, de învățare și de descoperire în viața noastră de școlari/profesori datorită Adelinei DeLaMuzeu (noi așa o cunoaștem 🤗), Ada Ada.  Am fost aleși să participăm la pilotarea unui nou proiect educațional cu un scenariu didactic foarte bine structurat, încât să ofere în mod intensiv, dar deloc obositor , noi elemente de educație culturală multidisciplinară. Am avut parte timp de câteva ore (nici nu știm cum au trecut atât de repede!) de o prezentare interactivă și multidisciplinară de istorie a orașului, o prezentare în care ne-au fost implicate toate simțurile. Ne-am simțit speciali fiindcă am avut ca sală de curs una dintre cele mai frumoase săli ale palatului, o sală imensă, roșie, cu luminator, cu pian și cu o colecție minunată de tablouri ce au trebuit să fie ascunse în regimul trecut. 


Am avut parte de o lecție care s-a desfășurat în fața uriașului triptic ce ilustrează jertfa supremă. Cât simbolism !! Noi, mici-mici, așezați pe podeaua imensei săli până nu de mult secrete, în fața noastră gazda noastră care ne oferea poveștile secrete, toate acestea realizându-se sub ochii divinității, ilustrate în tripticul imens din fața noastră, scăldați fiind de lumina naturală ce se strecura prin luminatorul tavanului sălii secrete, mângâiați de sunetele orchestrei filarmonicii care repeta într-o cameră din apropiere, și încălziți de caloriferele-operă de artă, care se integrează perfect în ambient. 

Ghidați de Adelina, am fost fascinați de povestea construcției palatului care găzduiește muzeul. Trecerea spre lecția de istoria artei a fost făcută cu dibăcie și extrem de subtil, cu toții fiind implicați  activ în acest demers.  S-a povestit despre ce înseamnă arta, despre tehnici de creare a artei, despre acuarele și vopsele în ulei, despre muzică, despre religie, despre oamenii din trecut. 









Partea cea mai surprinzătoare a activității a constituit-o finalul, când copiii împărțiți în echipe au avut drept provocare găsirea unor comori în această cameră care nu mai are acum secrete pentru ei. Evaluarea lecției a fost realizată prin punerea în valoare a spiritului creator al fiecărui copil, aceștia trebuind să realizeze o scenetă care să de-a viață unuia dintre tablourile pinacotecii (când le-am sugerat să pregătească un TikToc au știut ceea ce aveau de făcut ( :)))) ). În prima parte a evaluării au creat scenete pentru tablori mai mici în echipe de 4-5 copii, apoi au avut sarcina să recreeze tabloul scena surprinsă în tabloul uriaș.








La final, ne-am luat rămas bun de la cei care ne-au oferit acest eveniment: arhitectul Palatului Cultural Arad, Ludovic Szantay (1872-1961), a cărui amprentă se găsește în mai multe locuri din orașul Arad și care vă așteaptă simbolic pe treptele Palatului Cultural, și de la draga noastră Ada Ada 💕- a.k.a. Adelina DeLaMuzeu (😎) pasionată de istorie, de povești și cu drag de copii. 



Am plecat de la palat entuziasmați, mai învățați și mai bogați, și cu siguranță vom mai reveni!





Culorile nevăzute

4 ianuarie este Ziua Internațională Braille potrivit Rezoluţiei 73/589 adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la data de 17 decembrie 2018.

O lecție minunată despre incluziune, diversitate și drepturi ale copiilor - dreptul al educație/informare a pesoanelor cu dificultăți de vedere poate fi construită cu ajutorul următoarelor materiale:


  • cartea "The Black Book of Colors" - pentru a ilustra modalitatea în care nevăzătorii percep culorile.


  • un "bilețel" realizat cu ajutorul celor de la o școală specială pentru a ilustra modalitatea în care un nevăzător citește; 



  • cartea din seria Micii mei eroi "Louis Braille - Inventatorul alfabetului pentru nevăzători" - Enciclopedii pentru copii - Editura Litera


  • o carte scrisă în alfabetul Braille - de exemplu la o expoziție tematică, "Muzeul Bibliei" - la Biblioteca Județeană din Arad am văzut Biblia scrisă în Braille

  • fișe cu alfabetul Braille




  • Filmulețul despre Hellen Keller - fetița genială nevăzătoare, surdă și mută care a reușit să învețe să comunice cu lumea


În final, aș provoca pe copii să încerce să scrie, iar alții să citească următorul bilețel:



Pentru "Școala Altfel"  aș considera imperativ de văzut și filmul despre Hellen Keller (a rulat și la TVR2 sub numele de "Triumful spiritului").