Nisip și piatră





Doi prieteni mergeau împreună prin deșert. La un moment dat s-au certat, și unul dintre ei i-a spus vorbe grele celuilalt și l-a lovit. Acesta din urmă, îndurerat, fără cuvinte, a scris pe nisip: 


Astăzi, cel mai bun prieten m-a jignit și m-a lovit.”


Au continuat să meargă și au ajuns la o oază, în lacul căreia au decis să se răcorească. Cel care fusese pălmuit a fost cât pe ce să se înece, dar prietenul său l-a scos la mal. După ce și-a revenit, cel salvat a scris pe o piatră: 


Astăzi, prietenul meu cel mai bun a fost lângă mine când am avut nevoie de el.” 


Celălalt l-a întrebat: 


-Când te-am lovit ai scris pe nisip, iar acum ai scris pe o piatră. De ce?


Acesta i-a răspuns:


-Când sunt rănit scriu pe nisip pentru ca vânturile să șteargă amintirea suferinței. Dar când cineva îmi face un bine, sap această amintire în piatră, pentru ca ea să dăinuie, neștearsă …



(preluare www.damaideparte.ro)



Pestera lui Alladin

Gîndeşte-te la viitor ca la o peşteră întunecată - peştera lui Alladin. Aştepţi cu înfrigurare la intrare. Peştera se întinde către adîncuri întunecate înghiţind umbrele create de lumina de afară. Atmosfera este încărcată. Este un tărîm al posibilităţilor şi auzi sunete ciudate. Ştii că aici poţi găsi atît pericole cît şi comori, dar nu ştii nici care şi nici unde sunt. Unele obiecte sunt vizibile de la intrare şi mulţi sunt mulţumiţi cu ceea ce pot lua din acel loc. Dar pentru a găsi adevăratele comori trebuie să ai încredere în tine însuţi şi să păşeşti mai departe în peşteră. Aici nu există lumină artificială. Numai ideile tale îţi pot lumina calea pentru a vedea mai departe. Aici tu eşti liderul. Poate că la intrarea în peşteră sunt alţii care s-au adunat şi aşteaptă să vadă ceea ce tu vei găsi ori vei crea. 


Ideile tale se aprind şi ard ca nişte torţe pentru cîteva momente luminînd comorile din jur, dar şi obstacolele pe care urmează să le treci. Apoi puterea flăcării scade şi îţi pui mîinile la ochi. Dar imaginea persistă în mintea ta. Ştii ce vrei şi cunoşti direcţia în care trebuie să mergi. 


Flacăra iniţială şi-a redus foarte mult intensitatea şi se transformă într-o torţă care arde mocnit. Totuşi, lumina este suficientă ca să îţi conduci paşii în siguranţă. Cîţiva oameni care aşteptau la intrare ţi se alătură şi împreună vă croiţi drum în adîncul peşterii. Ei îşi aprind propriile făclii de la torţa ta pe măsură ce înaintaţi. Acum aveţi mai multă lumină şi puteţi vedea şi mai departe. Nu e de mirare că din ce în ce mai mulţi oameni vi se alătură. Acum aveţi multă lumină şi ştiţi încotro vă îndreptaţi. Începeţi să faceţi hărţi ale peşterii pentru a nu vă rătăci. Peştera devine din ce în ce mai familiară. 


Tu păstrezi mereu în minte acea imagine iniţială a comorilor. Cînd călătoria devine periculoasă ori obositoare sau întîlneşti obstacole neprevăzute, imaginea aceea îţi dă puterea să continui. 


Pe măsură ce înaintezi peisajul din peşteră se schimbă. Descoperi scurtături, înveţi să te fereşti de capcane pe măsură ce cîştigi experienţă. Uneori trebuie să aprinzi noi flăcări pentru că ai nevoie de lumină puternică. Peisajele fantastice din peşteră te ademenesc. Poţi ajunge în fundături sau în locuri care deşi sunt atractive nu duc la nici o comoară. Poţi chiar descoperi locuri în care ai vrea să rămîi, dar orice s-ar întîmpla, eşti hotărît să îţi continui călătoria. Să mergi tot înainte, nu să dai înapoi. Pentru că imaginea comorilor a rămas în mintea ta.



Regele cu 4 neveste

Era odată un rege care avea 4 neveste.

Cel mai mult o iubea pe cea de-a patra soție, pe care o îmbrăca cu straie din cele mai scumpe și o trata cu cele mai fine delicatese. Îi dădea tot ce era mai bun.

De asemenea o iubea și pe cea de-a treia soție și ea era cea cu care se mândrea cel mai mult în fața regatelor vecine. Totuși, regele trăia cu teama că această soție il va lăsa într-o zi pentru un altul.

Regele o iubea și pe cea de-a doua sotie. Ea era confidenta lui și era întotdeauna drăguță,  înțelegătoare și răbdătoare cu el. De câte ori regele avea o problemă, putea avea încredere în ea că îl va ajuta să treacă peste momentele grele.

Prima soție a regelui era foarte loială și își adusese o mare contribuție în menținerea regatului. Totuși, regele nu o iubea pe prima soție. Deși ea îl iubea cu adevărat, el de abia o observa!

Într-o zi, regele simți că sfârșitul îi este aproape. Se gândi la viața lui plină și își spuse:

"Acum am 4 soții cu mine, dar când voi muri, voi fi singur."

O întrebă pe cea de-a patra nevastă:

"Te-am iubit cel mai mult, ți-am dăruit cele mai frumoase haine și ți-am arătat cea mai mare grijă. Acum, eu am să mor, vrei să vii cu mine și să-mi ții companie?"

"Nici vorbă!" replică cea de-a patra soție, și pleca fără un alt cuvânt. Răspunsul ei străpunse inima regelui ca un cuțit.

Regele o întrebă și pe cea de-a treia soție: "Te-am iubit toată viața mea. Acum că mor, vrei să vii cu mine și să-mi ții companie?"

"Nu!" veni răspunsul celei de-a treia soții. "Viața e prea bună! Când vei muri, mă voi recăsători!"

Inima regelui se strânse de durere.

Apoi o întrebă și pe cea de-a doua soție: "Întotdeauna am găsit la tine înțelegere și ajutor, și mereu ai fost acolo pentru mine. Când voi muri, vrei să vii cu mine și să-mi ții companie?"

"Îmi pare rău, nu te pot ajuta de data aceasta!" replica cea de-a doua sotie. "Te pot doar înmormânta și voi veni la mormântul tău."

Regele fu devastat și de acest răspuns.

Apoi se auzi o voce: "Eu te voi urma oriunde vei merge!"

Regele se uită împrejur și văzu că cea care rostise aceste cuvinte era prima soție. Era atât de slabă pentru că suferise mult din cauza foamei și a neglijării sale. Adânc îndurerat, regele spuse: "Trebuia să fi avut mult mai multă grijă de tine când am avut ocazia!"

În realitate, noi toți avem 4 soții în viața noastră:

  • Cea de-a patra soție este TRUPUL nostru. Indiferent cât timp și efort investim în a-l face să arate bine, el ne va lăsa când murim.
  • Cea de-a treia soție este AVEREA noastră. Când murim, merge la alții.
  • Cea de-a doua soție este FAMILIA ȘI PRIETENII. Indiferent cât de apropiați ne-au fost în timpul vieții, ei nu pot decât să vină la mormântul nostru după ce nu mai suntem.
  • Prima sotie este SUFLETUL nostru. Adesea este neglijat în goana după averi, bunăstare și putere sau în goana după iluzii deșarte, uitând că iubirea curată și sinceră îți face viata frumoasă și spiritul să trăiască și după moarte. Și totuși, SUFLETUL este singurul care ne va urma oriunde vom merge.



Decalogul tacerii

1. Taci, dacă nu ai de spus ceva valoros!

2. Taci, atunci când ai vorbit destul!

3. Taci, până când îți vine rândul să vorbești!

4. Taci, atunci când ești provocat!

5. Taci, când ești nervos și iritabil!

6. Taci, când intri în biserică, pentru ca Dumnezeu să-ți poată vorbi!

7. Taci, când pleci de la biserică, pentru ca Duhul Sfânt să poată imprima în mintea ta lucrurile pe care le-ai auzit!

8. Taci, când esti ispitit să bârfești!

9. Taci, când ești ispitit să critici!

10. Taci, cât să ai timp să gândești înainte de a vorbi!


(preluare www.damaideparte.ro)








Povestea iepurasului

(sau despre Prejudecatile in comunicare)


Aceasta poveste este despre un iepuras care dorea sa-si gateasca 8 oua. Va rog sa cititi povestioara si sa meditati putin asupra moralei!

Iepurasul are de gatit 8 oua, dar nu are o tigaie in care sa le prajeasca. Sta el, se gandeste, si isi aduce aminte ca ursul are o tigaie. Bucuros, pleaca spre barlogul ursului sa-i ceara tigaia cu imprumut! Mergand… mergand, iepurasul se intreaba:
-Daca ursul imi cere in schimbul tigaii 2 oua? Hm… asta e, ii dau lui 2 oua, mai raman eu cu 6 si asta e, mi-ajung 6!

Merge el ce merge, si se intreaba din nou:
-Dar daca imi cere 4 oua? Asta nu-i bine deloc! Dar ce sa fac, ursul e singurul din padure care imi poate imprumuta tigaia! Apoi, asa e in afaceri, castigul se imparte jumate-jumate! Fie si asa, daca-mi cere 4 mai raman si eu cu 4 si imi ajung si astea pana la urma!

Mai avea putin pana a ajunge la barlogul ursului si-i veni o noua idee:
-Din ce-l cunosc eu pe urs, acesta va lua si pielea de pe mine, in plus, e si cam nesimtit, cred ca o sa-mi lase doar 2 oua! Of… Doamne, si eu care aveam 8 oua! Sa raman doar cu 2 oua? Delicata situatie, dar, asta e! Pana la urma decat sa mor de foame, ii dau lui 6 si eu sunt mai mic, raman cu 2 oua! Aceste oua o s-mi tina de foame astazi!

In sfarsit, iepurasul ajunse in fata barlogului! Cazu din nou pe ganduri, era din ce in ce mai stresat, pentru ca in tot acest timp el s-a gandit sa-l impace si pe urs si pe el si a tras niste concluzii clare. Dar nu-si pusese o singura intrebare:
-Daca ursul imi cere toate ouale? Ce fac? Hm… Asta ar fi foarte delicat!!!

Se hotaraste si bate la usa ursului, care iese cu un zambet larg si spune:
-Zi-mi iepurasule, ce problema ai, cu ce te pot ajuta?


Iepurasul:
-Mai ursule, stii ceva: NU-MI TREBUIE TIGAIA TA! Apoi ii intoarce spatele si pleaca!

Morala: etichetarea prietenilor, a colegilor sau a sefilor, fara macar sa le ascultam punctul de vedere, conduce la un esec ferm in comunicare!

De cate ori ai fost iepurasul din poveste? Dar ursul? Ne este mai usor sa presupunem ca noi suntem o persoana decenta si rezonabila, iar celalalt este un raufacator! Este mai comod sa crezi asa, insa nu te mira ca ramai fara tigaie, fara macar sa o ceri!

Acesta este un mecanism de autoaparare la care apelam foarte des, din dorinta noastra de a ne proteja parerile! Ne formam anumite pareri, prejudecati, care sunt doar produsul mintii noastre si nu incercam sa le clarificam din simplul motiv ca dorim sa credem ca noi suntem OK, iar celalalt nu este OK… “iar acest lucru il stim noi foarte bine, nu este nevoie de fapte care sa ne confirme acest lucru”!

Ca sfat, cel mai nimerit ar fi sa-i acorzi o sansa si celuilalt! Prejudecatile sunt cele care iti blocheaza mintea si relatiile interumane! Gandeste-te o clipa, nu te costa nimic: daca persoana pe care o ai in fata are cele mai bune intentii, daca este cumva o persoana decenta, rationala si rezonabila? De foarte multe ori se intampla sa fie! Acorda–i celuilalt premisa de nevinovatie! Este un pas mic si greu pentru tine, dar un pas mare pentru relatia voastra!

In plus… gandeste-te o clipa, daca ai fi fost tu ursul din povestioara, cum te-ai fi simtit?

de Marian RUJOIU
(preluare www.damaideparte.ro)


Magia comunicarii: hipnoza ericksoniana

Exista posibilitatea de a mari probabilitatea ca ceilalti sa ne indeplineasca dorintele atunci cand le cerem acest lucru?

Este o intrebarea pe care ne-am pus-o fiecare dintre noi. Raspunsul: da, daca stim CUM anume sa cerem.

Milton Erickson a fost o personalitate fascinanta. Capacitatea sa de a comunica direct cu inconstientul celor cu care interactiona a fost recunoscuta ca fiind iesita din comun.

Hipnoza ericksoniana tine cont de faptul ca inconstientul are tendinta de a refuza ceea ce i se cere in mod imperativ.


Peste acest neajuns se poate trece cu ajutorul sugestiilor indirecte, care permit elminarea rezistentei prin introducerea unor ordine implicite.

Liberul arbitru al celui cu care comunicam este respectat in totalitate: el poate oricand sa refuze ceea ce ii cerem daca este in contradictie cu interesele sale, cu valorile, credintele, nevoile pe care le are, cu morala sa ori cu imaginea pe care o are despre el insusi.

Cel care foloseste hipnoza ericksoniana trebuie sa isi supravegheze sub aspect etic motivatiile, pentru ca altfel va constata fie ca aceasta tehnica nu functioneaza, fie ca ea se intoarce ca un bumerang impotriva lui.

Milton Erickson a observat ca anumite tipare lingvistice maresc in mod semnificativ probabilitatea ca ceilalti sa adopte fata de noi o atitudine de colaborare. Iata mai jos cateva dintre acestea:

1.Puterea explicatiei

S-a facut urmatorul experiment: la un supermarket mai multi voluntari au incercat sa treaca peste rand, unii folosind formula “Va rog sa-mi dati voie sa trec in fata!”, altii folosind formula “Va rog sa-mi dati voie sa trec in fata pentru ca…”.

S-a constat ca numarul celor care au reusit sa convinga a fost semnificativ mai mare in grupul celor care au prezentat un motiv pentru cererea lor.

Neasteptat a fost faptul ca ei avut succes mult mai mare decat cei din prima grupa chiar si atunci cand motivele prezentate erau de-a dreptul absurde, de exemplu: “Va rog sa-mi dati voie sa trec in fata pentru ca pisica mea este singura acasa!”

Ne-ar ajuta, deci, sa folosim cat mai des expresia “pentru ca”.

2.Falsele alegeri

“Vrei sa… sau vrei sa… ?”
“Vrei sa… sau sa… sau sa…”
“Preferi sa… sau doresti sa…”

Oamenii prefera sa faca alegeri, au senzatia ca ei sunt cei care stapanesc situatia. Insa daca privim cu atentie sunt alegeri false, deoarece numarul de variante este limitat.

3.Provocarea liberului arbitru

“Poti sa…” / “Poti sa… pentru ca…”
“Ai putea sa…” / “Ai putea sa…, nu-i asa?”
“Crezi ca esti in stare sa… ?”
“Este usor sa…, nu-i asa?”
“Nu esti obligat sa…”
“Ai putea sa… sau nu!”
“Nimeni nu stie mai bine ca tine ca…”
“Numai tu poti sa hotarasti daca…”

Bineinteles ca pot! Bineinteles ca sta in puterea lor! Se subliniaza clar ca alegerea le apartine, asadar cum ar putea sa ne refuze?


4.Ca si cand lucrurile sunt deja cunoscute

“Pobabil stii deja ca…”
“Incearca sa rezisti tentatiei de a…”
“Poti observa (remarca, intelege) cu siguranta ca…”

Cum ar putea sa opuna rezistenta unui lucru pe care il stiu deja? Vor avea senzatia ca el doar le este reamintit, ca li se atrage doar atentia asupra lui… nu ca sunte fortati sa-l accepte.

5.Indreptarea atentiei catre interior

“Ai putea remarca senzatia de… in timp ce…”
“Ai putea observa ce placut te simti cand…”

Este o modalitate foarte eficienta de a induce o stare modificata de constiinta prin bifurcarea atentiei.

6.Ca si cand lucrurile s-au intamplat deja

“Ce s-ar intampla daca…”
“Cum ar fi daca….”
“Ma intreb cum te-ai simti daca…”
“Iti poti imagina ca…?”

Solicitarea imaginatiei ii face pe oameni sa se gandeasca la un lucru fara a da voie ratiunii sa cantareasca mai intai argumentle pro si contra.

7.E doar o chestiune de timp pana sa se intample

“Mai devreme sau mai tarziu…”
“Intr-o zi…”
“Poate ca vei….”
“Poate ca inca nu… pana acum.”

Puterea sugestiei implicite consta in faptul ca ea indrepta atentia de la CE se va intampla spre momentul CAND, inevitabil, se va intmpla acel lucru.

8.Contradictiile

“Nu as vrea sa-ti spun, deoarece…”
“Ti-as putea spune ca… dar totodata…”

Ne calcam pe suflet si spunem un lucru impotriva vointei noastre, cum ar putea ceilalti sa nu-l creada?

9.Formularile impersonale

“Cineva mi-a zis odata ca…”
“Unii (oamenii) ar putea sa…”
“X mi-a spus odata ca…”
“Anumite persoane sunt de parere ca…”
“Este important sa…”
“Este bine sa…”

Mesajul este mult mai putin probabil sa fie respins daca nu vine direct din partea noastra, ci dinspre altcineva.

10.Nu face un lucru prea repede

“Nu trebuie sa te grabesti sa…”
“Ai timp sa te hotarasti sa…”

Sugereaza ca acel lucru se va intampla, doar ca nu se stie cand. In plus mai induce si senzatia ca ceilalti pot alege propriul lor ritm de actiune.

11. Ma intreb daca o vei face

“Ma intreb daca vei….”
“Ma intreb daca poti sa…”

Ceea ce aud ceilalti este ca nu li se impune nimic, dimpotriva, ca nu suntem siguri daca vor alege ceea ce dorim noi… asadar nu sunt deloc provocati sa nei opuna rezistenta.

12.Un cuvant magic

Cu toate ca pare inofensiv (sau tocmai de aceea), cuvantul “acum” face ca o dorinta sa fie receptionata de inconstient drept comanda si el trece la indepinirea ei fara a mai cantari toate aspectele in legatura cu ea.

de Corina Marin
(preluare www.damaideparte.ro)


Cartea gesturilor

de Peter Collet.

Indicatori ai dominatiei

-cresterea inaltimii aparente prin adoptarea unei posturi in care spatele este drept;

-adoptarea “posturii de calaret”, cu picioarele intinse si talpile departate, indica mai multa atitudine dominatoare decat “pozitia de drepti”;

-in pozitia asezat, persoanele dominante tind sa ocupe cat mai mult spatiu - fie prin pozitia “nicovala” (picioarele indoite, coapsele rasfirate, ambele talpi asezate ferm pe sol), fie prin pozitia “cifra patru” (glezna unui picior se odihneste pe coapsa celuilalt astfel incat membrele sunt asezate in forma cifrei patru);

-asezarea unei maini sau a ambelor pe solduri;

-indivizii dominanti iau primii cuvantul, intrerup mai des, ii descurajeaza prin ridicarea tonului vocii sau semne pe cei care incearca sa-i intrerupa, folosesc mai putine semne de nehotarare (ca “aaa” sau “hmm”);

-vocile “joase” sunt asociate cu dominarea si amenintarea, in timp ce vocile “inalte” sunt asociate cu supunerea si atitdinea impaciuitoare;

-atingerile pot fi “orizontele”, intre membrii gupului care au statut social asemanator si “verticale”, intre membrii cu statut social diferit;

-intr-o conversatie, persoanele dominante isi privesc mai mult interlocutorul in timp ce vorbesc (pentru a-si asigura controlul conversatiei) si mai putin atunci cand asculta (pentru a arata ca nu sunt gata sa il flateze pe celalt si ca nu vor sa ramana mult timp in pozitia de ascultatori).

Indicatori ai supunerii

-ridicatul din umeri - transmite un mesaj de neajutorare (nu pot, nu stiu, nu e vina mea);

-in pozitia asezat, persoanele submisive tind sa-si traga picioarele inapoi sau chiar sa si le ascunda pentru a nu deranja alte persoane prin patrunderea in spatiul public. Ele tind, de asemenea, sa-si apropie sau sa-si incruciseze picioarele la nivelul coapselor sau al gleznelor;

-cand stau in picioare, persoanele submisive tind sa adopte “pozitia paralela” (picioarele drepte si paralele), “pozitia foarfecelui” (picioarele drepte si incrucisate) sau “pozitia lamei indoite” (toata greutatea corpului se afla pe un picior, iar celalalt este indoit);

-gesturi de autolinistire: mangaierea parului, “coada de porumbel” in care degetele mainilor se intrepatrund, asezarea mainilor una peste alta, asezarea bratelor peste corp ca si cum persoana ar fi imbratisata de cineva, impreunarea mainilor la ceafa (adultii le sustin copiilor foarte mici gatul atunci cand ii iau in brate);

-capul este lasat in jos sau intr-o parte;

-persoanele submisive isi feresc privirea in mod inconstient pentru a reduce sentimentul de frica pe care il resimt fata de persoanele dominate si pentru a le indica acestora ca nu au de gand sa atace: fie privesc in jos, fie isi misca privirea de la un capat la altul al campului vizual fara a-si misca si capul, fie arata ca sunt dezarmati folosind privirea “cu ochii mariti”;

-sprancenele ridicate arata ca oamenii sunt atenti, impresionati. Sprancenele ridicate si unite arata atat supunere, cat si ingrijorare;

-in situatiile tensionate, persoanele subordonate zambesc mai mult decat persoanele dominante. Zambetul lor are rolul de a calma. In situatiile prietenoase persoanele subordonate zambesc la fel de mult, iar cele dominante zambesc mai mult decat in situatiile tensionate. Femeile zambesc mai mult decat barbatii. O femeie care zambeste putin este perceputa ca fiind nefericita, in schimb un barbat care zambeste putin este perceput ca domnant. Cu cat puterea unui barbat creste, cu atat el zambeste mai putin. Aceasta scadere a numarui de zambete in functie de pozitie nu a fost observata si la femei. Persoanele subordonate adopta un numar mai mare de zambete false. Acestea se deosebesc de cele sincere prin mai multe elemente (vezi sectiunea Indicatori ai minciunii).


Indicatori ai anxietatii

-transpiratia - apare uneori ca raspuns la situatiile incarcate emotional;

-respiratia este mai accelerata cand ne este frica. Persoanele cu respirarie lenta si profunda sunt in general mai stabile emotional si au mai multa incredere in ele. Se poate evalua usor starea emotionala a unei persoane observand atent felul in care respira;

-miscari ale corpului agitate, neregulate. Cand o persoana bate din picior arata ca ar vrea sa se retraga cat mai repede, la fel si cand se joaca cu mainile sau cu diferite obiecte. Posturile sunt cele descrise mai sus in cazul indicatorilor supunerii;

-persoanele anxioase isi mangaie corpul in locul unde le-ar placea sa fie mangaiati de o persoana protectoare - barbia, gatul, obrajii, parul. De asemenea ele manipuleaza diferite obiecte: chei, ochelari etc;

-persoanele anxioase evita privirea partenerului atunci cand apar dezacorduri. De asemenea, aceste persoane cilpesc mult mai des;

-cei mai importanti indicatori sunt cei legati de tractul gastro-intestinal (buze, gura, gat, esofag, stomac, intestine): uscarea gurii, tusea, greutatea de a inghiti, muscarea buzelor, tragerea buzelor inauntru si tinerea lor intre dinti, muscarea unghiilor, bagarea unui obiect in gura;

-vocea devine mai ascutita sau tremurata, oamenii vorbesc mai repede si mai putin. Uneori poate sa apara chiar balbaiala.

Indicatori ai minciunii

-se spune ca mincinosii obisnuiesc sa evite privirea interlocutorului, insa acesta nu este un mod prea sigur de a detecta minciuna, deoarece “vinovatii” pot controla foarte usor acest indicator. Clipitul este mult mai greu de controlat, dar el apare nu doar in cazul minciunii, ci si in cazul unei stari tensionate;

-frecarea palmelor, scarpinatul in cap, folosirea mainilor pentru a mangaia diferite parti ale fetei pot indica minciuna. Deoarece mincinosii fac efortul de a-si controla partea de sus a corpului, minciuna e mai usor de detectat privind partea de jos a corpului: modificarea pozitiei picioarelor si talpilor ofera informatii mai de incredere decat mainile sau fata;

-acoperirea totala sau partiala a gurii si scarpinatul nasului (deoarece atunci cand o persoana minte fluxul sanguin in regiunea nasului creste, creand o senzatie neplacuta);

-mascarea emotiilor negative care insotesc minciunile se poate face printr-o “expresie impasibila” si prin zambet. Majoritatea oamenilor nu reusesc sa faca diferenta intre un zambet fals si unul autentic. Zambetele false dureaza mai mult, se “formeaza” mai usor si sunt “descompuse” mai rapid, implica doar gura (nu si regiunea aflata in partea exterioara a ochilor) si de cele mai multe ori sunt asimetrice (apar doar pe o singura parte a fetei);

Contrar parerii ca cel mai usor minciuna se detecteaza din gesturi, ea se detecteaza cel mai usor urmarind discursul unei persoane:

-mincinosii deviaza de la subiect, povestind cu totul altceva decat ce sunt intrebati;

-dau informatii generale, iar cand li se cer detalii de obicei nu dau un plus de informatii, ci repeta ce au spus inainte. O persoana onesta ofera detalii degate de spatiu, timp si sentimentele celor implicati, iar cand i se cer detalii aduce multe informatii noi;

-dau raspunsuri care starnesc confuzia, invitand la interpretari;

-folosesc in masura mult mai mare negarea. Nixon a sustinut, in scandalul Wategate: “Nu sunt un excroc.”, si nu: “Sunt un om cinstit.”;

-mincinostii vorbesc foarte putin despre ei (folosind “eu”, “mie”, “mine” etc) si folosesc multe generalizari: “nimeni”, “niciodata”, “oriune”, “toata lumea” etc;

-mesajul este transmis mult mai formal, fara a folosi eliziunea (de exemplu folosesc “nu imi” in loc de “nu-mi”);

-daca minciuna nu a fost repetata inainte, oamenii tind sa faca o pauza inaintea ei si sa o spuna vorbind mai lent decat atunci cand spun adevarul;

-pauzele intre cuvinte si propozitii sunt mai dese decat de obicei, in ele aparand “aaa” sau “hmm”. Se intampla chiar ca mincinosii sa abandoneze o propozitie inceputa pentru a veni cu una noua.
___________________________

De curand, la Editura Trei a aparut o noua lucrare a lui Peter Collet, Cartea gesturilor europene, pentru care acesta marturisea ca a facut ample cercetari pe subiecti din mai multe tari.

Dupa cum spune autorul, “Studiul conduitelor europene reprezinta o provocare deosebita nu numai pentru ca acestea sunt atat de diferite, dar si pentru ca Europa se afla intr-un moment al marilor schimbari.”

de Corina Marin
(preluare www.damaideparte.ro)


Comunicarea empatica

Intr-o lume din ce in ce mai grabita ne vine tot mai greu sa dam dovada de rabdarea de a-i asculta pe ceilalti inainte de a ne exprima propriile dorinte. Vrem ca ceilalti sa ne inteleaga dorintele fara a fi dispusi sa le acordam noi mai intai aceasta sansa.

Si chiar daca ii ascultam, de multe ori o facem doar din dorinta de a replica, de a intrerupe, de a spune dupa ce auzim doar cateva cuvinte: “Te inteleg perfect, stai sa-ti spun cum mi s-a intamplat si mie exact la fel!”

Ascultam judecand, criticand, evaluand, interpretand, suprapunand propriul nostru ego, propriile noastre valori, propriile noastre experiente personale peste ceea ce auzim de la cel care se gaseste in fata noastra.

Si, ceea ce este la fel de rau, dam sfaturi fara sa cunoastem in amanunt situatia in care se gaseste celalalt. Chiar daca aceste sfaturi sunt bine intentionate, ele sunt complet lipsite de valoare… sau, si mai rau, daunatoare!

Nu este de mirare ca acesta are de multe ori o atitudine defensiva atunci cand ii vine randul sa ne asculte: in loc sa se concentreze asupra mesajului pe care vrem sa i-l transmitem se concentreaza sa-si apere pozitia, sa-si pastreze imaginea, sa evite sau sa respinga amenintarea pe care o simte in urma faptului ca l-am ascultat in modul descris anetrior.

Comunicarea devine astfel alienata, blocandu-se fie la nivelul apararii, fie la nivelul contraatacului.

Comunicarea empatica ne poate ajuta sa revenim la relatii armonioase cu cei din jurul noastru - fie ca este vorba de familie, prieteni, colegi de serviciu sau oameni pe care ii intalnim pentru prima data.

Unul dintre principiile de baza ale comunicarii empatice este aceea de a-l intelege pe celalalt inainte de a ne face noi insine intelesi.

Ascultarea empatica poate fi asadar definita drept acel mod de a asculta cu intentia sincera de a intelege “harta” celuilalt, modul sau de a vedea realitatea, felul in care se simte in legatura cu lucrurile asupra carora comunica, valorile si atitudinea sa.

___________________________

Iata mai jos un fragment edificator asupra acestui principiu:

“Un tata mi-a marturisit candva:
-Nu ma pot intelege cu fiul meu. Nu vrea sa asculte ce-i spun.
-Da-mi voie sa repet ceea ce mi-ai spus chiar acum, am replicat. Nu te intelegi cu fiul tau pentru ca nu vrea sa asculte ce ii spui?
-Da, chiar asa.
-Da-mi voi sa incerc inca o data, i-am spus. Nu te intelegi cu fiul pentru ca el nu vrea sa asculte ce ii spui dumneata?
-Da, asta am spus, replica, impacientat.
-Credeam ca daca vrei sa intelegi pe cineva, dumneata trebuie sa-l asculti, i-am sugerat.
-Ah! exclama. - Urma o lunga pauza. Ah! repeta, pe masura ce i se lumina mintea. Ah, Da! Dar… eu il inteleg! Stiu prin ce trece. La vremea lui am trecut si eu prin toate astea. Cred ca ceea ce nu inteleg e de ce nu vrea sa asculte ce ii spun!

Omul nu avea nici cea mai vaga idee despre ce se petrecea in mintea baiatului lui. Privea in mintea sa si credea ca vede in ea lumea intreaga, inclusiv pe baiatul sau!”

(Stephen R. Covey, Eficienta in 7 trepte).

___________________________

Un alt principiu de baza in ascultarea empatica este acela de a nu-i impune celuilalt propriul tau sistem de valori, motivatii, propriile atitudini, propria ta experienta de viata… de aceea o astfel de ascultare necesita un mare efort de a arata toleranta.


Judecam, evaluam, interpretam, dam sfaturi grabite fara sa ne dam macar seama. Iata mai jos un exemplu de astfel de comunicare:

___________________________

“-As vrea sa merg diseara la teatru, dar mi-e greu sa aleg intre atatea piese bune.
-Ei, nu pot fi chiar atatea piese bune intr-o singura seara! (evaluare)
-Ba da… o comedie, o drama antica pusa in scena intr-o maniera moderna si o opereta!
-Ah, orice in afara de opereta, ultima pe care am vazut-o a fost groaznica! (experienta personala)-Dar mie imi place inca de cand eram mica si mergeam cu parintii…
-Iar dramele astea antice… sunt complet demodate! (afirmarea propriilor valori)
-Dar…
-Nici un dar! Nu-ti ramane decat comedia! (sfat dat conform propriilor experiente, valori etc.)
-Eu ma gandeam mai mult la…
-Niciodata nu esti in stare sa iei o hotarare inteleapta! (critica)
-Ba nu… TU nu esti niciodata in stare SA MA ASCULTI!”

___________________________

Cel de-a treilea principiu fundamental al comunicarii empatice: raspunsul pe care il dam trebuie sa contina doua parti.

Voi folosi dialogul de mai sus pentru a explica mai bine acest principiu.

Partea logica - se refera la reformularea cu propriile noastre cuvinte a continutului comunicarii. Astfel putem fi siguri ca nu vom evalua, interpreta, critica, judeca. O forma mai simpla este repetarea uneiparti semnificative a mesajului pe care tocmai l-am ascultat.

Partea legata de sentimente - se refera la incercarea de a explora, de a intelege, de a reflecta care sunt sentimentele asociate continutului logic al comunicarii.

___________________________

“-As vrea sa merg diseara la teatru, dar mi-e greu sa aleg intre atatea piese bune.
-Spui ca sunt multe piese bune diseara? (repetarea continutului)
-Da… o comedie, o drama antica pusa in scena intr-o maniera moderna si o opereta!
-Asadar ai vrea sa te hotarasti intre acestea trei? (reformularea continutului) Sa inteleg ca toate trei iti plac la fel de mult? (reflectarea sentimentelor)
-Nu… cred ca cel mai mult imi place opereta, pentru ca mergeam impreuna cu parintii la astfel de piese cand eram mica.
-Vrei sa spui ca dintre cele trei genuri, opereta iti este cel mai aproape de suflet si prin urmare acolo te-ai simti cel mai bine? (reformularea continutului si reflectarea sentimentelor)
-Da! Cred ca la opereta as vrea sa merg! Multumesc ca m-ai ascultat!”

___________________________

Voi repeta in finalul acestui articol ca aceste tehnici nu vor avea efectul asteptat daca nu le folosim cu dorinta sincera de a-l asculta si de a-l intelege pe celalalt, propria lui viziune asupra lumii, propriile sale sentimente, valori, atitudini.

Cat depre sfaturi, ele ne vor fi cerute doar in momentul in care cel cu care comunicam va simti ca il intelegem intr-o masura suficient de mare incat sa aiba incredere in judecata noastra. De aceea orice sfat dat (chiar cu buna intentie) inainte de a ne fi cerut va fi interpretat drept o lipsa de respect si nu numai ca nu va imbunatati comunicarea, ci chiar o va inrautati.

Suntem suficient de rabdatori, suntem suficient de toleranti pentru a comunica in mod empatic cu ceilati? Rezultatele obtinute ar putea justifica efortul pe care il vom depune…

de Corina Marin
(preluare www.damaideparte.ro)


Sa iubesti total si cu adevarat

Toata lumea din blocul meu stia cine este Ugly (Uratul). Ugly era motanul rezident. Ii placeau trei lucruri pe lume: sa se bata, sa manance din gunoi si, sa spunem asa, sa iubeasca.

Toate acestea la un loc, combinate cu o viata petrecuta afara, si-au spus cuvantul asupra lui Ugly. In primul rand, avea un singur ochi, iar acolo unde ar fi trebuit sa fie celalalt, avea o gaura larg deschisa. Pe aceeasi parte a capului ii lipsea si urechea, piciorul stang din spate arata ca fusese rupt la un moment dat si se vindecase capatand o forma nenaturala, facandu-l sa para de parca ar fi vrut intotdeauna sa faca un ocol.


Coada si-o pierduse demult, ramanand in locul ei doar cu un ciot scurt, de care noi trageam mereu. Ugly ar fi fost un motan tarcat de culoare gri inchis, daca n-ar fi avut acele rani de pe cap, gat, chiar si umeri, care aveau coji groase si galbene.

De fiecare data cand oamenii il vedeau pe Ugly, aveau o singura reactie: „Ce motan urat!”

Toti copiii erau avertizati sa nu-l atinga, adultii aruncau cu pietre in el, il udau cu furtunul si-l fugareau atunci cand incerca sa le intre in case, sau ii strangeau labutele in usa, daca nu voia sa plece.

Ugly reactiona intotdeauna la fel. Daca puneai furtunul pe el, ramanea pur si simplu pe loc, udandu-se leoarca, pana cand te dadeai batut si renuntai. Daca aruncai cu obiecte dupa el, isi incolacea corpul lung si subtire in jurul picioarelor tale, in semn de iertare. Ori de cate ori vedea copii, alerga spre ei, mieunand frenetic si lovindu-se cu capul de mainile lor, implorand sa i se dea iubire. Daca il luai in brate, incepea sa te suga de camasa, de urechi – de orice gasea.

Intr-o zi, Ugly si-a impartit iubirea cu cainii vecinilor mei. Acestia nu au raspuns frumos, iar Ugly a fost grav ranit. Din apartamentul meu, i-am putut auzi tipetele si am incercat sa-i sar in ajutor. Pana am ajuns in locul in care statea intins, mi-am dat seama ca viata trista a lui Ugly se apropia de sfarsit. Ugly statea intins intr-un cerc ud, cu picioarele si partea din spate contorsionate intr-o forma atipica si avand o muscatura pe partea de blanita alba de pe burta.


Luandu-l in brate si incercand sa-l duc acasa, am putut auzi ca respira greu si-l simteam cum se zbate. Cred ca-i provoc mare durere, m-am gandit eu. Apoi am simtit o senzatie cunoscuta de tras si supt de urechea mea – Ugly, in dureri atat de mari, suferind si aflandu-se in mod cert pe moarte, incerca sa ma suga de ureche. L-am tras mai aproape de mine si si-a impins capul in palma mea, apoi si-a intors singurul lui ochi galben spre mine si am putut auzi sunetul distinct al torsului. Chiar si in cea mai mare suferinta, acea pisica urata si cu cicatrice nu cerea decat putina afectiune – poate putina compasiune.

In acea clipa am crezut ca Ugly era cea mai frumoasa si mai iubitoare creatura pe care am vazut-o vreodata. N-a incercat niciodata sa ma muste ori sa ma zgarie, sau sa atace in vreun fel. Pur si simplu, s-a uitat la mine, avand incredere ca ii voi alina durerea.

Ugly a murit in bratele mele inainte sa pot intra in casa, dar dupa am stat si l-am tinut mult timp in brate, gandindu-ma cum un motan speriat, deformat si fara casa mi-a putut schimba parerea despre ce inseamna sa ai o adevarata puritate de spirit, sa iubesti total si cu adevarat.

Ugly m-a invatat mai multe despre actul de a da si despre compasiune decat ar fi putut sa ma invete mii de carti, seminarii sau emisiuni speciale de televiziune – si ii voi fi mereu recunoscator pentru asta. El fusese speriat la exterior, insa eu am fost speriat in interior si venise vremea sa merg mai departe si sa invat sa iubesc cu sinceritate si in profunzime – sa le ofer afectiunea mea deplina celor la care tineam.

Multi oameni vor sa fie mai bogati, sa aiba mai mult succes, sa fie placuti, frumosi, dar eu – eu voi incerca mereu sa fiu ca Uratul.

(preluare www.damaideparte.ro
)



Cele trei cai

Se spune ca erau trei prieteni care isi doreau sa urce un munte pentru ca in varful lui traia un batran plin de intelepciune pe care isi doreau sa-l cunoasca.

La un moment dat au ajuns la o rascruce, si fiecare a continuat sa-si aleaga drumul dupa cum il indemna sufletul.

Primul a ales o carare abrupta, ce urca drept catre varf. Nu-i pasa de pericole, dorea sa ajunga la batranul din varful muntelui cat mai repede.

A doua cale nu era chiar atat de abrupta, dar strabatea un canion ingust si accidentat, strabatut de vanturi puternice.


Al treilea a ales o carare mai lunga, care ocolea muntele serpuind in pante line.

Dupa 7 zile, cel care urcase pe calea cea abrupta a ajuns in varf extenuat, plin de rani sangerande. Plin de nerabdare, s-a asezat sa-si astepte prietenii.

Dupa 7 saptamani, ametit de vanturile puternice care i se impotrivisera, ajunse si al doilea. Se aseza in tacere langa cel dintai, asteptand.

Dupa 7 luni sosi si cel de al treilea, cu fata stralucindu-i de fericire, semn al unei profunde stari de liniste si multumire interioara.

Cei doi erau furiosi pentru ca drumul lor a fost greu si au avut mult de asteptat, in timp ce drumul lui a fost o adevarata placere. Asa ca l-au intrebat pe batranul intelept care a ales cel mai bine.

-Ce ai invatat tu? il intreba pe primul.


-Ca viata este grea si plina de pericole si greutati, ca este plina de suferinta si adeseori ceea ce intalnesc in cale imi poate provoca rani, ca pentru fiecare pas inainte trebuie sa duc o lupta incrancenata care ma sleieste de puteri. Asadar… am ales eu calea cea mai buna catre tine?

-Da, ai ales bine… Si tu, ce ai invatat? il intreba pe al doilea.

-Ca in viata multe lucruri ma pot abate din cale, ca uneori pot sa pierd drumul, ajungand cu totul altundeva decat doresc… dar daca nu imi pierd increderea, reusesc pana la urma. Asadar… am ales eu calea cea mai buna catre tine?

-Da, ai ales bine… Si tu, ce ai invatat? il intreba pe ultimul.

-Ca ma pot bucura de fiecare pas pe care il fac daca aleg sa am Rabdare, ca daca privesc cu Intelegere viata nu este o povara grea, ci un miracol la care sunt primit cu bucurie sa iau parte, ca Iubirea care ma inconjoara din toate partile imi poate lumina sufletul daca ii dau voie sa patrunda acolo. Asadar… am ales eu calea cea mai buna catre tine?

-Da, ai ales bine…

Uimiti de raspunsurile batranului, cei trei prieteni au cazut pe ganduri. Si au inteles, in sfarsit, ca la orice rascruce POT ALEGE… iar viata fiecaruia este rezultatul alegerilor facute de-a lungul ei.

Macar pe undeva prin vreun colt de suflet… sa mai gasim putina Rabdare, un strop de Intelegere… si poate Iubire!

(preluare www.damaideparte.ro
)



Diferenta intre putere si curaj

Este nevoie de putere ca sa fii ferm.
Este nevoie de curaj ca sa fii delicat.

Este nevoie de putere ca sa cuceresti.
Este nevoie de curaj ca sa te predai.

Este nevoie de putere ca sa fii sigur.
Este nevoie de curaj ca sa ai indoieli.

Este nevoie de putere ca sa fii independent.
Este nevoie de curaj ca sa te sprijini pe ceilalti.

Este nevoie de putere ca sa fii ca ceilalti.
Este nevoie de curaj ca sa fii tu insuti.

Este nevoie de putere ca sa-ti ascunzi suferinta.
Este nevoie de curaj ca sa-ti arati durerea si sa lupti cu ea.

Este nevoie de putere ca sa induri abuzurile.
Este nevoie de curaj ca sa le opresti.

Este nevoie de putere ca sa iubesti.
Este nevoie de curaj ca sa te lasi iubit.

Este nevoie de putere ca sa supravietuiesti.
Este nevoie de curaj ca sa traiesti.

Este nevoie de putere ca sa intelegi si aceepti aceste cuvinte.
Este nevoie de curaj ca sa le trimiti celor care au nevoie de ele.

Fie sa gasesti intotdeauna curajul de care ai nevoie in viata!



(preluare www.damaideparte.ro)



Fereastra sufletului

Am citit zilele acestea o poveste despre o familie care a primit de la o ruda in varsta o casa intr-un cartier foarte linistit. Inainte de a se muta mama, tatal si fiica lor mergeau cateva ore in fiecare zi pentru a scoate din casa lucrurile vechi, pentru a face curatenie si a pregati cat mai bine locuinta.

In prima dimineata cand au ajuns in casa fiica a observat, privind pe fereastra, o doamna in varsta care isi intindea hainele abia spalate in balcon.

- Mama, priveste ce haine murdare intinde vecina noastra in balcon! Pana si eu stiu sa spal mai bine decat ea! Poate ar trebui sa merg s-o invat cum se face! Sau poate sa-i spun ce sapun sa foloseasca…

Mama a privit la doamna in varsta care isi intindea rufele, a privit apoi la fiica ei si n-a spus nici un cuvant.

Si asa, la fiecare doua sau trei zile fiica repeta observatiile, in timp ce vecina isi întindea rufele la soare.

Dupa vreo luna fiica a ramas surprinsa vazand ca vecina sa intindea pe sarma cearceafuri mult mai curate, asa ca i-a spus mamei sale:


- Priveste, a invatat sa spele rufele, cu toate ca n-am avut timp sa trec pe la ea sa-i spun cum se face!

Mama s-a uitat zambind la ea si i-a raspuns:

- Nu, astazi am reusit sa vin ceva mai devreme decat tine si am spalat geamurile casei noastre!

Si in viata se intampla de multe ori la fel… Totul depinde de cat de curata este fereastra sufletului nostru, cea prin care observam faptele celorlalti.

Inainte de a critica, potrivit ar fi sa ne uitam la noi insine si sa ne curatm sufletul pentru a putea vedea clar ceea ce se intampla in jurul nostru. Atunci am reusi in sfarsit sa vedem si curatenia sufletească a celorlalti, chiar daca ei nu sunt niciodata perfecti…

Fie ca “afara” este ploaie, vant sau soare… eu ma straduiesc in fiecare zi, atat cat imi sta in puteri, sa-mi pastrez curata fereastra sufletului. Si fara indoiala… azi te vad mult mai bine decat ieri!

O zi fericita, in care sa intre cat mai multa lumina prin fereastra ta!

de Corina Marin
(preluare www.damaideparte.ro)



Povestea supei de pietre

Cu multi ani in urma, trei calatori infometati si obositi au ajuns intr-un mic satuc. Taranii de aici abia supravietuiau de la o zi la alta ca urmare a secetei ce se abatuse asupra lor. S-au adunat repede in piata satului ca sa-i intâmpine pe calatori, insa au facut-o cu fara sa aduca nimic de mancare pentru ei. Au inceput sa se planga ca nu le-a mai ramas nimic si ca sunt muritori de foame.

Calatorii au schimbat cateva vorbe intre ei. Apoi s-au intors catre batranii satului. Primul calator le-a spus:

-Pamantul vostru saracit v-a lasat fara nimic de oferit, dar va vom impartasi noi din putinul pe care il avem: secretul cu ajutorul caruia poti face supa din pietre.

Bineinteles ca taranii au fost intrigati de spusele calatorului. Au aprins focul si au pus cel mai mare vas cu apa la fiert. Calatoriiii au aruncat in apa trei pietricele.

-Aceasta va fi o supa foarte buna, zise al doilea calator, dar un pic de sare ar face-o minunata!


In acel moment o taranca s-a ridicat si a spus:

-Ce noroc! Tocmai mi-am amintit unde a mai ramas un pic de sare…

S-a intors repede si a mai adus si un sort de bucatarie, un patrunjel si o gulie. In timp ce acestea au fost puse la fiert si altor tarani li s-a mai improspatat memoria. In curand in oala au fost puse orz, morcovi, carne de vaca si smantana. Pana sa fie gata supa, a mai aparut si o sticla de vin.

Tot satul alaturi de cei trei soldati s-au pus sa se ospateze. Au mancat, au cantat si au dansat pana tarziu in noapte, cum nu se mai intamplase de multa vreme.

Dimineata, cand cei trei calatori s-au trezit, toti satenii stateau in fata lor. La picioare aveau pus un rucsac cu cea mai buna paine si branza.

-Ne-ati impartasit cel mai mare secret, acela de a face supa din pietre, a spus un taran calatorilor, si pentru aceasta nu va vom uita!

Auzind acestea, al treilea calator s-a intors catre multime si a spus:

-Un lucru ramane mereu adevarat: doar impartind poti face o mare sarbatoare!

(preluare www.damaideparte.ro)

Capcana (comportamentelor)

Era odata un sat atacat deseori de mistreti. In fiecare zi, acestia intrau in sat si provocau mari distrugeri in incercarea lor de a-si gasi hrana. Satenii au incercat diferite metode pentru a-i indeparta sau a-i vana, dar fara prea mult noroc.

Intr-o zi, un intelept dintr-un sat vecin a venit sa-i sfatuiasca pentru a scapa de mistreti. El le-a cerut satenilor sa ii asculte intocmai sfaturile si instructiunile. Pentru ca deja incercasera pana atunci tot ce le statuse in puteri, satenii au acceptat. Inteleptul le-a spus acestora sa adune mancare pentru mistreti din toate gospodariile si sa o puna in mijlocul unui camp.

Ei i-au urmat sfatul si indata au vazut sute de mistreti apropiindu-se de locul unde fusese asezata mancarea. Mistretii s-au aratat mai intai ingrijorati, dar odata ce au luat primele inghitituri au prins curaj si s-au intors in acel loc si in zilele urmatoare.

In fiecare zi, satenii puneau cat mai multa mancare… iar mistretii veneau acolo sa manance. Dupa un timp, inteleptul le-a cerut oamenilor sa ridice patru stalpi mari care sa marcheze locul. Mistretii erau prea preocupati de manancare si n-au observat.


Dupa cateva saptamani, mistretii aveau deja obiceiul de a veni sa manace mancarea pusa de sateni fara sa mai dea atentie locului unde ea se gasea asezata. Inteleptul a pus apoi oamenii sa imprejmuiasca cu un gard campul si sa faca o poarta mare pe unde sa poata intra mistretii sa manance. In cele din urma, satenii au reusit sa termine gardul si atunci au inchis poarta, prinzand mistretii inauntru. Mistretii fusesera invinsi!

Morala:

Comportamentele pe care le dezvoltam au un sens, o utilitate intr-un anumit context. Pe de o parte, economisim energie si timp folosindu-le. Pe de alta parte…din pacate de prea multe ori continuam sa folosim comportamentele deja invatate si atunci cand contextul se schimba, si astfel obiceiurile pe care le avem se transforma in capcane.

Unul dintre lucrurile care ii deosebesc pe oamenii de succes de ceilalti oameni este acuitatea: capacitatea de a observa promt schimbarile contextului in care evolueaza. Ca urmare, ei pot actiona de fiecare data in consecinta, fara a lasa obiceiurile pe care le au sa se transforme in capcane.

(preluare www.damaideparte.ro)



Legenda divinitatii omului

O legenda veche spune ca mai demult oamenii erau buni. Dar au profitat atat de mult de puterea divina din ei incat stapanul tuturor zeilor a decis sa le ia aceasta putere si sa o ascunda intr-un loc unde va fi imposibil de gasit. Tot ce i-a ramas sa faca era sa gaseasca ascunzatoarea potrivita.

A fost convocat consiliul zeilor pentru a se gasi solutia. Zeii au sugerat:
-De ce sa nu ingropam puterile omului in pamant?

Brahma a raspuns:
-Nu, nu vom face asta pentru ca omul va sapa adanc si le va gasi…

Atunci zeii au spus:
-In acest caz, sa le trimitem divinitatea pe cel mai adanc fund al oceanului!


Dar Brahma a raspuns din nou:
-Mai devreme sau mai tarziu omul va explora adancurile oceanului si cu siguranta ca o vor gasi si o vor aduce la suprafata…

Atunci zeii s-au aratat invinsi:
-Nici pamantul, nici oceanul nu sunt locuri unde puterea divina sa fie in siguranta, insa alte idei de ascunzatoare nu mai avem.

Brahma a exclamat dintr-o data:
-Iata ce vom face cu divinitatea omului! O vom ascunde adanc inauntrul lui, pentru ca este singurul loc unde nu va cauta.

De atunci incoace, conform legendei, omul a cautat in toata lumea, a explorat, a urcat si a sapat cautand… ceva ce a fost in tot acest timp inauntrul lui.

Dupa Eric Butterworth

(preluare www.damaideparte.ro)


Povestea cutiei cu piersici

Un profesor a dat fiecarui student ca tema pentru lectia de saptamana viitoare sa ia o cutie de carton si pentru fiecare persoana care ii supara, pe care nu pot sa o sufere si sa o ierte sa puna in cutie cate o piersica, pe care sa fie lipita o eticheta cu numele persoanei respective.

Timp de o saptamana, studentii au avut obligatia sa poarte permanent cutia cu ei: in casa, in masina, la lectii, chiar si noaptea sa si-o puna la capul patului. Studentii au fost amuzati de lectie la inceput, si fiecare a scris cu ardoare o multime de nume, ramase in memorie inca din copilarie.

Apoi, incetul cu incetul, pe masura ce zilele treceau studentii adaugau nume ale oamenilor pe care ii intalneau si care considerau ei ca au un comportament de neiertat. Fiecare a inceput sa observe ca devenea cutia din ce in ce mai grea. Piersicile asezate in ea la inceputul saptamanii incepusera sa se descompuna intr-o masa lipicioasa, cu miros dezgustator, si stricaciunea se intindea foarte repede si la celelalte.


O problema dificila mai era si faptul ca fiecare era dator sa o poarte permanent, sa aiba grija de ea, sa nu o uite prin magazine, in autobuz, la vreun restaurant, la intalnire, la masa, la baie, mai ales ca numele si adresa fiecarui student, ca si tema experimentului, erau scrise chiar pe punga. In plus, cartonul cutiei se stricase si ea ajunsese intr-o stare jalnica: cu mare greutate mai putea sa faca fata sarcinii sale.

Fiecare a inteles foarte repede si clar lectia pe care a incercat sa le-o explice profesorul cand s-au revazut dupa o saptamana, si anume ca acea cutie pe care o carasera cu ei o saptamana intreaga nu a fost decat expresia greutatii spirituale pe care o purtam cu noi, atunci cand strangem in noi ura, invidie, raceala fata de alte persoane.

De multe ori credem ca a ierta pe cineva este un favor pe care i-l facem acelei persoane. In realitate insa, acesta este cel mai mare favor pe care ni-l putem face chiar noua insine.

In cutia ta cate piersici sunt… si ce ai de gand sa faci cu ele??

(preluare www.damaideparte.ro)


O bijuterie valoroasa si unica

- Inteleptule, am venit la tine pentru ca ma simt atat de mic, de neinsemnat, nimeni nu da doi bani pe mine si simt ca nu mai am forta sa fac ceva bun… Ajuta-ma, invata-ma cum sa fac sa fiu mai bun? Cum sa le schimb oamenilor parerea despre mine?

Fara ca macar sa se uite la el, batranul ii spuse:

- Imi pare rau, baiete, nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personala. Poate dupa aceea…

Apoi, dupa o mica pauza adauga:

- Daca insa m-ai putea ajuta tu pe mine, atunci poate ca as rezolva problema mea mai repede si as putea sa ma ocup si de tine.

- Aaa… incantat sa va ajut - baigui tanarul cam cu jumatate de gura, simtind ca iarasi e neluat in seama si amanat.

- Bine - incuviinta batranul invatat. Isi scoase din degetul mic un inel si-l intinse baietanului adaugand:

- Ia calul pe care-l gasesti afara si du-te degraba la targ. Trebuie sa vand inelul acesta pentru ca am de platit o datorie. E nevoie insa ca tu sa iei pe el cat se va putea de multi bani, dar ai grija ca sub nici in ruptul capului sa nu-l dai pe mai putin de un banut de aur. Pleaca si vino cu banii cat mai repede.

Tanarul lua inelul, incaleca si pleca. Odata ajuns in targ incepu sa arate inelul in stanga si-n dreapta, doar-doar va gasi cumparatorul potrivit. Cu totii manifestau interes pentru mica bijuterie, pana cand le spunea cat cere pe ea. Doar ce apuca sa le zica de banutul de aur unii radeau, altii se incruntau sau ii intorceau imediat spatele. Un mosneag i-a explicat cat de scump este un ban de aur si ca nu poate sa obtina un asemenea pret pe inel. Altcineva s-a oferit sa-i dea doi bani, unul de argint si unul de cupru, dar tanarul stia ca nu poate vinde inelul pe mai putin de un banut de aur, asa ca refuza oferta. Dupa ce batu targul in lung si-n lat, rapus nu atat de oboseala, cat mai ales de nereusita, lua calul si se intoarse la batranul intelept.


Flacaul si-ar fi dorit sa aiba el o moneda de aur pe care s-o poata da in schimbul inelului, ca sa-l poatã scapa pe invatat de griji si, astfel, acesta sa se poata ocupa si de el. Intra cu capul plecat.

- Imi pare rau - incepu el - dar n-am reusit sa fac ceea ce mi-ati cerut. De-abia daca as fi putut lua doi sau trei banuti de argint pe inel, dar nu cred sa pot pacali pe cineva cu privire la adevarata valoare a inelului.

- Nici nu-ti imaginezi cat adevar au vorbele tale, tinere prieten! - spuse zambitor inteleptul. Ar fi trebuit ca mai intai sa cunoastem adevarata valoare a inelului. Incaleca si alerga la bijutier. Nimeni altul n-ar putea spune mai bine cat face. Spune-i ca ai vrea sa vinzi inelul si intreaba-l cat ti-ar da pentru el. Dar, oricat ti-ar oferi, nu-l vinde. Intoarce-te cu inelul!

Flacaul incaleca si pleca in goana… Bijutierul examina atent micul inel, il privi atent prin lentila prinsa cu ochiul, il rasuci si apoi zise:

- Spune-i invatatorului ca daca ar vrea sa-l vanda acum, nu-i pot oferi decat 58 de bani de aur pentru acest inel.

- Cuuum, 58 de bani de aur?!? - exclama naucit tanarul.

- Da, raspunse bijutierul. Stiu ca-n alte vremuri ar merita si 70, dar daca vrea sa-l vanda degraba, nu-i pot oferi decat 58.

Tanarul multumi si se intoarse degraba la invatat, povestindu-i pe nerasuflate cele intamplate.

- Ia loc, te rog - ii spuse acesta dupa ce-l asculta. Tu esti asemenea acestui inel, o bijuterie valoroasa si unica. Si, ca si in cazul lui, doar un expert poate spune cat de mare este valoarea ta.

Spunand acestea, lua inelul si si-l puse din nou pe degetul mic.

- Cu totii suntem asemenea lui, valorosi si unici, perindandu-ne prin targurile vietii si asteptand ca multi oameni care nu se pricep sa ne evalueze…

Povestea aceasta este dedicata acelora care zi de zi se straduie, lustruind cu migala, sa adauge valoare bijuteriei pe care ei o reprezinta si sa realizeze valoarea pe care o au. Amintiti-va mereu cat de mare este valoarea voastra, chiar daca multi din jur va ignora sau par sa nu-si dea seama cat sunteti de pretiosi…

(preluare www.damaideparte.ro)

Creativitatea: reintoarcerea la adevarata noastra natura

Intr-o zi un baietel s-a dus la scoala. Baietelul era mic, iar scoala era mare. Dar cand baietelul a vazut ca intrarea in clasa lui se facea printr-o usa direct din curte a fost foarte fericit… iar scoala nu i s-a mai parut atat de mare ca la inceput.

Intr-o dimineata cand baietelul se afla in clasa, profesoara le-a spus copiilor:
-Astazi o sa facem un desen.

-Grozav, a spus baietelul, caci ii placea foarte mult sa deseneze. Stia sa deseneze o multime de lucruri: lei si tigri, pui si vaci, trenulete si vapoare. Si si-a scos cutiuta cu creioane colorate si a inceput sa deseneze…

Dar profesoara a zis:
-Asteptati! Nu incepeti inca! Si a asteptat pana cand toti copiii au fost pregatiti.
-Acum o sa desenam o floare, a zis profesoara.

“Grozav” s-a gandit baietelul, caci ii placea sa deseneze flori. Si a inceput sa deseneze flori frumoase, si le-a colorat in roz, portocaliu, albastru.

Dar profesoara le-a zis copiilor:
- Asteptati, va voi arata eu cum sa colorati. Si a desenat o floare rosie cu o tulpina verde.
- Acum puteti incepe, a zis profesoara.

Baietelul a privit floarea profesoarei, apoi s-a uitat la floarea sa. A lui era mai frumoasa decat a profesoarei; dar n-a spus nimic. A intors doar pagina si a desenat o floare ca cea a profesoarei… Era rosie, cu o tulpina verde.

Intr-o alta zi, cand baietelul intrase in clasa prin usa din curte profesoara le-a spus copiilor:
- Astazi o sa facem ceva din argila.

-Grozav, a spus baietelul, caci ii placea sa lucreze cu argila. Stia sa faca tot felul de lucruri din argila: serpi si oameni de zapada, elefanti si camioane. Dar a asteptat pana ce toti copiii au fost gata.
- Acum o sa facem o farfurie, a zis profesoara.

„Grozav”, s-a gandit baietelul caci ii placea sa faca farfurii de toate formele si marimile. Si a inceput sa faca farfurii de toate formele si marimile.

Dar profesoara le-a spus copiilor:
- Asteptati, va arat eu cum se face! Si le-a aratat cum sa faca o farfurie adanca.
- Asa! Acum puteti incepe!, a zis profesoara.


Baietelul s-a uitat la farfuria profesoarei si apoi la ale sale. Ii placeau mai mult farfuriile lui, decat farfuria adanca a profesoarei. Dar n-a spus nici un cuvant. Si-a transformat farfuriile lui intr-o bila mare de argila din care a facut o farfurie adanca si mare ca cea facuta de profesoara.

Si foarte curand baietelul a invatat sa astepte si sa priveasca si sa faca lucruri ca cele facute de profesoara, si foarte curand n-a mai facut nimic de unul singur.

Si s-a intamplat intr-o zi ca baietelul si familia lui s-au mutat intr-o alta casa, intr-un alt oras. Si baietelul a trebuit sa mearga la scoala. Scoala cea noua era si mai mare si nu mai avea nici o usa prin care sa intre direct din curte in clasa lui. Trebuia sa urce niste trepte inalte si sa mearga de-a lungul unui coridor lung pana ajungea in clasa lui.

In prima zi de scoala profesoara le-a zis copiilor:
- Astazi o sa facem un desen!
- Grozav, a zis baietelul, si a asteptat sa-i spuna profesoara ce sa faca…

Dar ea n-a zis nimic. S-a plimbat prin clasa. Cand a ajuns langa baietel i-a spus:
- Tu nu vrei sa desenezi?
- Ba da, a zis baietelul.
- Ce desen facem?
- Nu stiu pana nu-l faci, a zis profesoara.
- Cum sa-l fac? zise baietelul.
- Cum isi place tie! raspunse ea.
- Sa-l colorez cum vreau eu? a mai intrebat baietelul.
- Cum vrei tu!, a fost raspunsul ei. Daca toti ati face acelasi desen , si l-ati colora la fel, cum sa stiu eu cine l-a facut?
- Nu stiu, zise baietelul.

Si a inceput sa deseneze o floare rosie cu o tulpina verde…

Morala?

Creativitatea umana este un dar nepretuit. Iti aduci aminte de usurinta cu care puteai sa iti imaginezi jocuri cand erai copil, sau sa vezi in jucaria de carpe cea mai frumoasa papusa din lume? Cine spune ca floarea trebuie sa aiba petale rosii si frunze verzi? Puterea de a fi creativi este ceea ce ne defineste ca oameni.

Einstein spunea ca “Mintea intuitiva este un dar sacru iar mintea rationala este servitorul ei de incredere. Am creat o societate care onoreaza servitorul si a uitat darul. ”

dupa Jack Canfield
(preluare www.damaideparte.ro)


Ce daruri accepți?

Lângă Tokio trăia un vestit războinic Samurai, care a decis să-i îndrume pe cei tineri în budismul Zen. Se spune că în ciuda vârstei înaintate, el putea înfrânge orice adversar.

Într-o după-amiază, un luptător - cunoscut pentru lipsa lui de scrupule - a ajuns în localitatea unde trăia bătrânul Samurai. Era cunoscut pentru tehnicile lui de a provoca la luptă, așteptă până când adversarul făcea prima mișcare și apoi contraataca cu viteză.

Tânărul luptător nu pierduse încă nici o luptă. Auzind de reputația Samuraiului, a decis să-l învingă pentru a-și mări faima.

Toți studenții erau împotriva luptei, dar bătrânul Samurai a acceptat provocarea. S-au adunat toți în piața din centrul orașului, iar tânărul a început să-l insulte pe Samurai. A aruncat câteva pietre în direcția lui, l-a scuipat în față, i-a aruncat toate insultele ce există sub soare, i-a insultat până și pe strămoșii săi.

Timp de câteva ore, a făcut totul pentru a-l provoca pe maestru, dar bătrânul rămânea impasibil. La sfârșitul după-amiezii, simțindu-se obosit și umilit, războinicul a abandonat și a plecat.

Decepționați de faptul că maestrul primise atât de multe insulte și provocări, studenții l-au întrebat:

- Cum ai putut răbda atât de multă umilință? De ce nu ți-ai folosit spada, chiar dacă știai că ai fi pierdut, în loc să-ți expui lașitatea în fața tuturor?

- Dacă cineva vine la tine cu un dar și tu nu îl primești, cui aparține darul? întrebă Samuraiul.

-Celui care ți l-a oferit, replică unul dintre discipoli.

- La fel și cu orice mânie, insultă sau invidie, spuse maestrul. Când nu sunt acceptate, continuă să aparțină celui care le-a purtat.




În viața de zi cu zi sunt nenumărate situațiile în care ne trezim prinși fără să vrem în tot felul de situații nedorite.

Fiecare clipă își are darul ei. Unele daruri ne sunt de folos, altele ne încurcă. Totul depinde de noi. Putem alege să acceptăm orice dar și să ne lăsăm atrași în jocul altora, sau să fim selectivi … și să acceptăm doar acele daruri care ne ajută în creșterea noastră.


(preluare www.damaideparte.ro)






Povestea ghemelor pufoase si calde

A fost odata ca niciodata o tara in care toata lumea era fericita. Fiecare persoana se nastea cu un sac fermecat care continea un stoc interminabil de gheme pufoase si calde.

Cand acestea erau daruite altor persoane, ele erau ca atingerea mainii unui copil mic, astfel incat oamenii simteau caldura si afectiune ori de cate ori primeau un ghem pufos si cald. Si pentru ca sacii erau fermecati, fiecare putea cere si primi oricat de multe gheme calde vroia.

Intr-o zi, a venit o vrajitoare rea, care a raspandit zvonul ca nu vor fi intotdeauna suficiente gheme in saci (vrajitoarea vroia sa vanda o licoare care aduce fericirea, astfel ca stocurile gratuite de gheme pufoase calde nu erau benefice pentru afacerea ei).

Oamenii au inceput sa ascunda ghemele pufoase calde, in caz ca zvonul ar fi adevarat, astfel ca, la fel ca in cazul pietelor financiare, au sfarsit prin a face acest lucru sa devina real.

Acum locuitorii nu mai erau la fel de fericiti. Oamenii daruiau gheme numai cu economie, si chiar si atunci vroiau un ghem in schimb, de fiecare data. Unii au inceput sa daruiasca gheme din plastic, astfel incat sa pastreze originalele pentru ei. Desi pareau foarte reale, senzatiile pe care le ofereau nu erau aceleasi.

Unii au inventat spini reci, care stimuleaza sentimente neplacute, dar cel putin le reamintesc oamenilor ca ei traiesc. Vrajitoarea cea rea a facut o multime de bani vanzand leacurile ei nenorocite.

In cele din urma, un calator intelept a trecut prin tinut si vazand ceea ce s-a intamplat le-a spus oamenilor ca sacii ERAU fermecati, si cu cat scot din ei mai multe gheme, cu atat mai multe vor fi fabricate in saculeti.

Unii oameni l-au crezut pe calator si au inceput sa scoata mai multe gheme. Acum asteptam sa ii vedem reusind sa aduca inapoi obiceiul daruirii de gheme calde pentru binele oamenilor.

(preluare www.damaideparte.ro)


Picatura si oceanul

A fost odata ca niciodata un copil care l-a intrebat pe tatal sau:
-Care este lucrul care ma separa de adevar?
Tatal i-a raspuns:
-Nu esti singurul care este separat de adevar, mai sunt si altii. Iti voi spune cateva povesti care iti vor parea simple. Trebuie sa te gandesti la ele pana cand le vei intelege si vor capata pentru tine proportii uriase… si chiar mai departe, pana vor deveni din nou simple.

Prima poveste:

A fost odata ca niciodata o picatura intr-un Ocean. Ea spunea ca Oceanul nu exista. Tot astfel se intampla cu multi oameni. Traiesc in interiorul creatiei divine si spun ca nu exista divinitate.

A doua poveste:


-Vreau sa fiu libera! spuse picatura de apa din mijlocul Oceanului, si oceanul in compasiunea sa a ridicat-o la suprafata.
-Vreau sa fiu libera! spuse din nou picatura de apa si soarele auzindu-i glasul o aseza intr-un nor.
-Vreau sa fiu libera! spuse picatura inca o data si norul o elibera iar aceasta cazu din nou in Ocean.

A treia poveste:


O picatura intelectuala este o picatura intelectuala, dar nu mai apartine Oceanului.

A patra poveste:

-Nici o picatura nu are nici o valoare, spuse picatura din mijlocul Oceanului.

A cincea poveste:

-Exista un lucru de care mi-am dat seama: fara indoiala, eu sunt mai importanta decat Oceanul!

A sasea poveste:

-Nu voi putea niciodata sa ajung la Ocean! spuse picatura din Ocean.

A saptea poveste:

-Oh, ce-mi pasa mie de Ocean! spuse picatura din Ocean.

A opta poveste:

Era odata o picatura care-si regreta soarta: la urma urmei, ea era in mijlocul Oceanului si nu stia nimic despre Ocean…

A noua poveste:

O picatura din Ocean chema toate celelalte picaturi sa i se alature pentru a se rascula impotriva Oceanului.

A zecea poveste:

-Prin puterea cu care am fost investita, spuse picatura din Ocean, toate cele care nu ganditi ca mine, de astazi sunteti excluse din Ocean.

A unsprezecea poveste:

-Tu te afli in mijlocul iubirii mele, ii spuse Oceanul picaturii de apa.
Dar picatura nu auzi Oceanul pentru ca era plina de iubire pentru alta picatura.

A doisprezecea poveste:

-Daca as putea cuprinde, gandi o picatura, fiecare picatura cu dragostea mea… atunci as deveni Oceanul!

Cum gandi aceasta, picatura incepu sa reverse dragostea sa asupra tuturor picaturilor, pe rand. Dar era o picatura care ii facuse un mare rau si desi era capabila de o mare iubire, picatura nu putu sa o ierte. Si pentru ca nu putu sa-si reverse dragostea sa asupra acesteia nu putu sa devina Oceanul.

Copilul il intreba pe tatal sau:
-A existat vreodata o picatura care a devenit Oceanul ?
Si tatal sau ii spuse ultima sa poveste:

Era odata o picatura care cauta pacea Oceanului, care cauta cauta profunzimea Oceanului. Dorinta ii era mare si puterea de iertare ii era mare… si deodata Oceanul ii spuse:
-Tu si cu mine, noi suntem una! Si Oceanul isi deschise larg bratele si imbratisa picatura, si tot ce apartinea Oceanului deveni si al picaturii.
Ea se patrunse de pacea Oceanului, se intinse pe toata suprafata Oceanului si prin profunzimea sa deveni salvarea lumii.

- Afla astfel, copile, ca Oceanul este plin de iubire pentru cei ce-l iubesc si ca-i primeste in maretia sa pe toti cei ce o doresc cu adevarat.
-Dar ce se va intampla daca o astfel de picatura devine murdara?

Tatal rase din toata inima si spuse:

O picatura nu poate deveni atat de murdara incat oceanul sa nu o poata curata…

(preluare www.damaideparte.ro)


Viata ca un fluture albastru

A fost odata un barbat caruia i-a murit sotia, astfel incat el locuia impreuna cu cele doua fete ale sale, care erau din fire foarte curioase si inteligente. Fetele ii puneau mereu multe intrebari… la unele stia sa le raspunda, la altele nu…

Tatal lor isi dorea sa le ofere cea mai buna educatie, de aceea intr-o zi si-a trimis fetele sa petreaca o perioada de timp in casa unui intelept. Acesta stia intotdeauna sa le raspunda la intebarile pe care ele le puneau.

La un moment dat una dintre ele a a adus un fluture albastru pe care planuia sa il foloseasca pentru a insela inteleptul.

-Ce vei face? o intreba sora ei.
-O sa ascund fluturele in mainile mele si o sa intreb inteleptul daca e viu sau mort. Daca va zice ca e mort, imi voi deschide mainile si il voi lasa sa zboare. Daca va zice ca e viu, il voi strange si il voi strivi. Si astfel orice raspuns va avea, se va insela!

Cele doua fete au mers intr-o clipa la intelept si l-au gasit meditand.

-Am aici un fluture albastru. Spune-mi, inteleptule, e viu sau mort?

Foarte calm, inteleptul surase si ii zise:

-Depinde de tine… fiindca e in mainile tale!

Asa este si viata noastra, prezentul si viitorul nostru. Nu trebuie sa invinovatim pe nimeni cand ceva nu merge: noi suntem responsabili pentru ceea ce dobandim sau nu. Viata noastra e in mainile noastre, ca si fluturele albastru. De noi depinde sa alegem ce vom face cu ea.

(preluare www.damaideparte.ro)


Inima se poate schimba

Inima se poate schimba de mai multe ori intr-o clipă

- în bine sau în rău,

- în credinţă sau necredinţă,

- în simplitate sau viclenie,

- în iubire sau ură,

- îin binefacere sau invidie

- în generozitate sau înavuţire,

O, ce inconstanţă !
O, cât de multe ispite!
O, cât de sobri şi atenţi trebuie să fim !

Povestea creionului

Copilul îsi privea bunicul scriind o scrisoare. La un moment dat, întreba:

- Scrii o poveste care ni s-a întâmplat noua? Sau poate e o poveste despre mine?

Bunicul se opri din scris, zâmbi si-i spuse nepotului:

- E adevarat, scriu despre tine. Dar mai important decât cuvintele pe care le scriu este creionul cu care scriu. Mi-ar placea sa fii ca el, când vei fi mare.

Copilul privi intrigat creionul, fiindca nu vazuse nimic special la el.

- Dar e la fel ca toate creioanele pe care le-am vazut pâna acum!
- Totul depinde de felul cum privesti lucrurile.
Exista cinci calitati la creion, pe care daca reusesti sa le deslusesti, iar apoi sa le aplici la viata ta, vei fi totdeauna un om care traieste în buna pace cu lumea.

Prima calitate: poti sa faci lucruri mari, dar sa nu uiti niciodata ca exista o Mâna care ne conduce pasii. Pe aceasta Mâna o numim Dumnezeu si El ne conduce totdeauna conform dorintei Lui.

A doua calitate: din când în când trebuie sa ma opresc din scris si sa folosesc ascutitoarea. Asta înseamna un pic de suferinta pentru creion, dar în cele din urma va fi mai ascutit. Deci, sa stii sa suporti unele dureri,pentru ca ele te vor face mai bun.

A treia calitate: creionul ne da voie sa folosim guma pentru a sterge ce e gresit. Trebuie sa întelegi ca a corecta un lucru nu înseamna neaparat ceva rau, însa ceea ce este neaparat nevoie este sa ne mentinem pe drumul cel drept.

A patra calitate: la creion nu este important nici lemnul din care e facut, nici forma lui exterioara, ci mina de grafit din interior. Tot asa, îngrijeste-te de ceea ce se întâmpla înlauntrul tau.

Si, în sfârsit, a cincia calitate a creionului: lasa totdeauna o urma. Tot asa, sa stii ca tot ce faci în viata va lasa urme, astfel ca trebuie sa încerci sa fii constient de fiecare fapta a ta.

Trenul bunicii

Era batrana. Viata i-a trecut ca un tren in viteza, cu o multime de pasageri, care s-au urcat si au coborat in diverse statii. Unii au disparut pentru totdeauna, altii au schimbat doar linia si numai la ocazii mai ridicau telefonul, mai trimiteau o telegrama. In jurul ei doar amintiri: in albume, pe peretii acoperiti de fotografii si in aerul casei. Desigur, nu pe toti ii invrednicea cu egala aducere-aminte. Nici n-ar fi fost posibil, dar pe Wiky cum ar fi putut oare, s-o ocoleasca cu gandul?

-Bunico, cand am sa fiu eu medic, am sa descopar leacul batranetii, dar pana atunci, promite-mi ca astepti. Tu n-ai sa fi batrana, a asigurat-o.

Si bunica, a fagaduit fetitei de numai cinci ani, ca o sa astepte. Dina, ii era fiica, dar mereu plecata. Congrese, deplasari de servici, vacante. Mai mult in strainatate decat acasa. Chiar si casnica i s-a destramat astfel.

-Dina, incerca bunica s -o convinga; fata are nevoie de mama, de un om tanar langa ea.

-Tu esti un om tanar, ii raspundea fiica. O poti creste mai bine decat mine

Si Dina a plecat intr-o zi definitiv. A lasat casa, copilul, serviciul, chiar si bagajul. Camera ei a ramas intacta. A plecat si a uitat sa mai scrie. Asa se intampla cand te mariti la 17 ani, a tras concluzia bunica. Dina, a fost unul din personajele care au coborat din trenul ei, intr-o directie necunoscuta.

Auzise apoi de la unii si altii, ca s-ar afla in Canada. Alerga, se cauta pe ea insasi. Suflet pribeag, nestatornic, nefericit.

-Cu cine-o fi semanand? se intreba uneori, ca Tiberiu, regretatul ei sot, fusese un om calm si tacut. Chiar si cand a murit, a inchis ochii, fara sa ceara macar un pahar cu apa. Dimineata, l-a gasit cu mana atarnandu-i pe laga plapuma si chipul livid. Noroc de Wiky. Ea singura i-a incalzit viata, i-a dat sens. Era atat de mandra cu nepoata ei la brat, subtirica si inalta, ca unfir de sulcina. Mai avea admiratori pe-atunci bunica si poate tocmai de aceia, i-a facut fetei promisiunea atat de ciudata, ca va astepta pana o sa gaseasca leacul batranetii

Seara aceia de februarie, a venit fara preaviz. Afara era frig, ploaie deasa, marunta si bezna, sa-ti scoti ochii, nu alta. Nici luminile strazii nu se vedeau prin ceata. Wiky nu s-a intors de la facultate, desi se facuse tarziu.

-O fi avand cursuri, si-a spus bunica. O fi avand un iubit, s-a gandit atunci cand nici in zori, fata inca nu se afla acasa. O fi la prieteni, o fi pe undeva ori unde, numai sa fie. Dar Wiky nu mai era. O invartitura de volan, un scrasnet pe asfaltul lunecos al soselei si Wiky a sarit din trenul bunicii. A fost o saritura mortala.

Ganduri, amintiri si din ce in ce mai putina putere. Cum sa duca povara anilor? Unde e doctoria promisa?

Intr-o noapte a visat-o. Wiky era la fel ca in ultima zi, cu poseta pe umeri, cu paltonul descheiat, cu parul fluturand in vant.

"Ai sa racesti" i-a spus

"Nu te teme, bunico, aici nu e rece. Am venit sa-ti aduc doctoria".

A deschis palma, si-n causul ei, o cheie. In sertarul meu, ai sa gasesti medicametnul promis Bunica s-a trezit. S-a dus in camera fetei. De mii de ori a intrat acolo sa stearga praful, sa aranjeze cartile in biblioteca, hartiile in sertar. Niciodata nu le-a incuiat Si totusi, acum in broasca zari cheia. Stia precis ca nu fusese acolo, nu ieri, nu alaltaieri. Si pentru ce sa fi fost? Pe cine sa intereseze hartiile ingalbenite din sertar? Aproape cu teama, batrana deschise usita. Desi convinsa de inutilitatea gestului, incepu sa caute. Printre foi si maruntisuri, in fundul sertarului, descoperi o cutiuta cu pastile mici sidefii.

- Oare astea sunt pastilele promise? Parca ar fi margele, s-a gandit, uitandu-se vrajita la ele. N-am sa le inghit! Si poate, totusi. La ce-or fi bune? Dar daca-i o otrava? Ei si! Cine stie, poate candva nici n-am sa fiu in stare sa ma misc si atunci cine o sa ma ajute sa inchei omeneste calatoria, sa cobor cu demnitate in ultima mea statie?

Despre Culori

(poezie scrisa de un baietel de culoare din Texas)


When I born, I BLACK.
When I grow up, I black.
When I go in sun, I black.
when I cold, I black.
When I scared, I black.
When I sick, I black.
And when I die, I still BLACK!

You WHITE FOLKS.....
When you born, you pink.
When you grow up, you white.
When you go in sun, you red.
When you cold, you blue.
When you scared, you yellow.
When you sick, you green.
When you bruised, you purple.
And when you die, you gray
So who you callin' COLORED

Poveste

Demult, undeva pe pamant s-au adunat toate calitatile si simturile omenesti. Cand Plictiseala a cascat pentru a treia oara, Nebunia, nebunatica ca intotdeauna, a propus:

- Hai sa ne jucam de-a v-ati ascunselea!
Intriga si-a ridicat ispitita sprancenele, iar Curiozitatea, neputand sa se retina, a intrebat:
- V-ati ascunselea? Ce mai este si aceasta? Este oare vreun joc?

Nebunia a explicat ca-si va acoperi ochii si va numara pana la un milion, in timp ce toti ceilalti se vor ascunde, iar cand numaratoarea va lua sfarsit, primul ce va fi gasit ii va lua locul si astfel jocul va continua...

Entuziasmul a luat-o la dans pe Euforie, iar Bucuria a executat intr-atat de multe tumbe, incat chiar si Indoiala s-a lasat convinsa, ba mai mult, chiar si Apatia cea mereu bosumflata si neinteresata ...

Insa nu toti au acceptat sa ia parte la aceasta activitate. Adevarul a preferat sa nu se ascunda:
- De ce sa ma ascund, daca pana la urma tot voi fi descoperit?
Aroganta a considerat acest joc ridicol (ceea ce o deranja mai mult era faptul ca ideea nu-i apartinuse), iar Lasitatea a preferat sa nu indrazneasca.

Unu, doi, trei, a inceput Nebunia sa numere. Prima care s-a ascuns a fost Lenea, care, ca intotdeauna, s-a culcat in spatele celei mai apropiate pietre. Credinta s-a inaltat spre cer, iar Invidia s-a ascuns in umbra Triumfului, care, prin propriile sale forte, a ajuns in coroana celui mai inalt copac. Generozitatea aproape ca nu reusea sa se ascunda, fiecare loc pe care il cauta parand sa fie mai potrivit pentru un prieten de-al ei decat pentru sine. Un lac de cristal? Locul ideal pentru Frumusete! Scorbura unui copac? Locul perfect pentru Rusine! Zborul unui fluture? Minunat pentru Voluptuozitate! Rafala unui vant? Locul magnific pentru Libertate! In sfarsit s-a ascuns intr-o raza de soare. Egoismul, dimpotriva, si-a gasit un loc convenabil chiar de la inceput, insa numai pentru el! Miciuna s-a ascuns la fundul oceanului (adevarata minciuna in realitate s-a ascuns dupa curcubeu!), iar Pasiunea si Dorinta in craterul unui vulcan. Neatentia... pur si simplu a uitat unde s-a ascuns... dar aceasta nu este atat de important!

Cand Nebunia a ajuns la 999.999, Dragostea nu isi gasise inca o ascunzatoare pentru ca fusese atat de ocupata ... pana cand a observat o tufa de trandafiri si, profund impresionata, s-a ascuns intre flori. "Un milion!" a numarat Nebunia si a inceput sa caute.

Prima pe care a gasit-o a fost Lenea, la numai trei pasi. Dupa aceasta Credinta a fost auzita discutand cu Dumnezeu despre teologie, iar Pasiunea si cu Dorinta au fost vazute facand vulcanul sa vibreze. Intr-o secunda, ea a gasit-o pe Invidie, deci nu a fost greu de dedus unde se ascundea Triumful. Egoismul nici nu a trebuit sa fie cautat, caci a iesit singur la iveala, dintr-un cuib de viespi. Mergand atat de mult, i s-a facut sete, si venind inspre lac, a descoperit-o pe Frumusete. Cu Indoiala a fost si mai usor, caci aceasta sta cocotata pe un gard, neputand decide unde sa se ascunda. Astfel i-a gasit pe toti, Talentul - in iarba tanara, Frica - intr-o pestera intunecata, Minciuna -in spatele curcubeului (iarasi o minciuna ... era totusi la fundul oceanului ...), chiar si pe Neatentie, care a uitat pur si simplu de joaca.

Numai Dragostea nu putea fi gasita. Nebunia o cautase in fiecare tufaris, fiecare raulet, pe piscurile muntilor, si, cand era aproape gata sa renunte, a zarit tufa de trandafiri infloriti ... Cu un tepus ea a inceput sa indeparteze crengutele ghimpoase, cand deodata auzi un strigat ascutit: spinii au impuns ochii Dragostei. Nebunia nu stia ce sa mai faca pentru a-si cere iertare, a plans, a rugat, a implorat si chiar s-a oferit sa-i fie ajutor si indrumator.

Incepand cu acea zi DRAGOSTEA E OARBA SI NEBUNIA O INSOTESTE MEREU ...

Daca

Rudyard Kipling

De poţi să nu-ţi pierzi capul, când toţi în jurul tău
Şi l-au pierdut pe-al lor găsindu-ţi ţie vină,
De poţi, atunci când toţi te cred nedemn şi rău
Să nu-ţi pierzi nici-o clipă încrederea în tine
De poţi s-aştepţi oricât fără să-ţi pierzi răbdarea
De rabzi să fii minţit, fără ca tu să minţi
Sau când hulit de oameni, tu nu cu răzbunarea
Să vrei a le răspunde, dar nici prin rugăminţi.

De poţi visa, dar fără să te robeşti visării
De poţi gândi, dar fără să-ţi faci din asta un ţel,
De poţi să nu cazi pradă nicicând exasperării
Succesul şi dezastrul primindu-le la fel,
De poţi să-auzi cuvântul rostit cândva de tine
Răstălmăcit de oameni, ciuntit şi prefăcut,
De poţi să-ţi vezi idealul distrus şi din ruine,
Să-l reclădeşti cu-ardoarea fierbinte din trecut.

De poţi risca pe-o carte întreaga ta avere
Şi tot ce-ai strâns o viaţă să pierzi într-un minut,
Şi-atunci, fără a scoate o vorbă de durere
Să-ncepi agoniseala cu calm, de la-nceput
Iar dacă trupul tău, uzat şi obosit
Îl vei putea forţa să-ţi mai slujească încă
Numai prin străşnicia voinţei tale şi astfel,
Să steie peste veacuri aşa cum stă o stâncă.

De poţi vorbi mulţimii fără să minţi şi dacă,
Te poţi plimba cu regii, fără a te-ngâmfa
De nici amici, nici duşmani nu pot vre-un rău să-ţi facă
Pentru că doar dreptatea e călăuza ta,
Şi dacă ştii să umpli minuta trecătoare,
Să nu pierzi nici-o filă din al vieţii tom,
Al tău va fi Pământul, cu bunurile-i toate,
Şi ceea ce-i mai mult chiar - să ştii - vei fi un OM!

O poveste cu biscuiti

O tanara statea si astepta avionul in sala de asteptare a unui aeroport mare. Pentru ca trebuia sa astepte mult timp, si-a cumparat o revista si un pachet de biscuiti, ca sa treaca timpul mai usor. S-a asezat in sala de asteptare VIP si a inceput sa citeasca. Langa ea, pe scaunul alaturat erau biscuitii si pe urmatorul scaun era un domn care citea ziarul.

Cand a inceput pachetul si implicit primul biscuit, domnul de alaturi a luat si el unul. Ea s-a simtit indignata, dar n-a zis nimic si a continuat sa citeasca. In interiorul ei isi spunea "uite ce fel de pesoana e acest barbat! Daca as avea numai putin curaj, i-as face morala..."

Si asa de fiecare data cand ea lua un biscuit, lua si el unul, pana cand a mai ramas in pachet ultimul biscuite. Ea gandea: "Ah, acum vreau sa vad ce imi zice cand se vor termina toti!!" Barbatul a luat ultimul biscuit, l-a rupt in doua si i-a dat jumatate. "Ah, asta e culmea !", gandi si isi lua lucrurile, cartea si geanta si se indrepta spre iesirea salii de asteptare. Cand se simti un pic mai linistita si nervii ii trecusera, se aseza pe un scaun de-a lungul unui coridor mai ferit de priviri indiscrete.
Inchise revista si deschise geanta pentru a pune acolo jumatatea de biscuit ramasa cand... deschizand geanta vede ca pachetul ei de biscuiti era intreg, in geanta. Se rusina de modul in care se comporta si abia atunci intelese ca pachetul de biscuiti pe care il mancase nu era al ei, ci al domnului de alaturi care a impartit cu ea chiar si ultima bucatica, fara a se simti indignat, nervos sau superior, fata de ea care se comportase urat si chiar isi simtise orgoliul atins.

Morala:
De cate ori in viata am mancat biscuitii altcuiva fara sa ne dam seama? Inainte de a ajunge la o concluzie si inainte de a gandi rau despre o persoana, UITA-TE atent la ceea ce ai in jur, de cei ceea ce vezi nu e si adevarul situatiei !!!! Ar fi mai bine ca inainte sa ne grabim sa-i judecam pe altii sa privim cu atentie in jur… si mai ales in sufletul nostru!


Sa dai cand poti, fara sa astepti nimic in schimb, nici macar un multumesc, si sa nu regreti ca ai dat!
Cui dai? Cui are nevoie…
Cat dai? Totdeauna mai mult de cat ai primit!

Intrebari:

1. Cum vi se pare istorioara asta? O intamplare trista?? Sau una amuzanta?
2. In care dintre personaje va regasiti?
3. Cine ati prefera sa fiti, tanara cu cartea sau domnul cu ziarul?


Exista 5 lucruri in viata care NU SE POT RECUPERA:
- o piatra, dupa ce ai aruncat-o;
- o vorba, dupa ce ai spus-o;
- o sansa, dupa ce ai pierdut-o;
- timpul, dupa ce a trecut;
- iubirea, pentru cel ce nu lupta.

Scrisori la redactie

Obiective:
  • dezvoltarea abilitatilor de luare a deciziei si de rezolvare de probleme in situatii de criza
  • confruntarea de idei si solutii diferite, dezvoltarea abilitatilor de argumentare

Elevii sunt impartiti in 4 grupe, fiecare primind cate una din "scrisoarile catre redactie" de mai jos. Elevii din grupa trebuie sa-si asume rolul de a raspunde la aceste scrisori. In fiecare grupa va aparea o confruntare de idei, punerea de acord fiind foarte dificila. De fapt, acestea nu reprezinta scopul exrcitiului; se intentioneaza aducerea la suprafata si discutarea unor probleme specifice adolescentei, analizarea indirecta a unor prejudecati existente, formarea unor abilitati de rezolvare de probleme si luare de decizii. Fiecare grupa va nota pe foaia de flipchart rezultatele discutiiilor, fie ca acestea reprezinta o "solutie" unitara a grupuluim fie doar sugestii de rezolvare a dilemenlor si un reprezentant ales al grupului le va prezenta clasei.

Urmeaza faza de incheiere, constand in discutarea rezultatelor si a modului in care s-a ajuns la acestea.

Scrisoarea 1

"Stimata redactie,

Ma numesc Mihai si sunt elev in clasa a IX-a. Va scriu pentru ca sunt pus intr-o situatie dificila in clasa si nu stiu ce ar trebui sa fac. Saptamana trecuta cineva din clasa a lipit pe perete un afis jignitor la adresa unuia dintre profesori, respectivul profesor l-a vazut si scandalul a fost gata. Nimeni idn clasa nu a vrut sa spuna cine este vinovat (de fapt, cred ca numai eu si inca doua persoane stim cine a fost), ca urmare ni s-a spus ca vom fi pedepsiti cu totii : ni se va scadea nota la purtare (ceea ce nu-mi convine - vreau sa dau la o facultate unde se cere media 10 la purtare) si in plus nu mai avem voie sa participam la Balul Majoratului pe care noi l-am organizat si la care multi din clasa am lucrat destul de mult. Nu cred ca e cinstit sa suferim toti din cauza unui coleg care nu are curajul sa recunoasca. Pe de alta parte, daca se afla cine a fost, colegul nostru ca fi exmatriculat si cred ca parintii l-ar pedepsi foarte rau. Ce credeti ca ar trebui sa fac?"

Scrisoarea 2

"Dragi prieteni din redactie,

Ma cheam Alina, am 16 ani ... si nu stiu cum sa ma mai descurc. Poate ca problema mea nu vi se pare destul de serioasa, dar pe mine ma supara mult. Pe scurt, nu stiu cum sa-i refuz pe oameni, nu stiu cum sa spun "nu". Uneori mi se pare ca prietenii mei profita de mine, ca sunt "fraiera" grupului, dar poate ca daca i-as refuza m-ar respinge. De cateva luni a, un prieten pe care il iubesc, cu care ne intelegem bine dar din nou sunt confruntata cu problema mea: prietenul meu vrea sa facem dragoste, spune ca doar asa ne putem dovedi sentimentele adevarate, si ca daca nu accept inseamna ca nu tin destul la el. Totusi, eu nu ma simt inca pregatita pentru asta... Chiar nu stiu ce pot sa fac, nu vreau sa-l pierd... Ma puteti ajuta cumva?"

Scrisoarea 3

"Ma numesc Lavinia si nici nu-mi vine sa cred ca scriu scrisoarea aceasta ... dar sunt intr-o situatie din care nu mai stiu pe unde sa ies. De fapt, nu e vorba de mine, nu eu sunt cea despre care vreau sa va povestesc. Parca ar fi intr-o telenovela ... adevarul este ca ma aflu intr-o dilema. Cineva, prietena mea cea mai buna, mi-a impartasit un secret si m-a pus sa jur ca nu mai spun la nimeni. Eu stiu ca un prieten adevarat nu trebuie sa tradeze secretele pe care i le spune cineva, dar situatia este mult mai complicata. Ea, prietena mea, a fugit de acasa pentru ca s-a indragostit de un baiat si s-a mutat cu el. A facut asta pentru ca il iubea foarte mult si stia ca parintii i-ar fi interzis sa fie cu el. In afara de mine, nimeni nu stie unde este. Parintii ei sunt ingroziti, nu stiu nimic despre ea de o saptamana, si se gandesc sa anunte politia. Ce ma sfatuiti sa fac?"

Scrisoarea 4

"Am un prieten foarte bun, ne cunoastem de cand eram mici si va spun drept , ca intotdeauna l-am considerat mai bun decat mine, intotdeauna l-am privit ca pe un model. El se descurca intotdeauna la scoala, chiar dac anu invata, fetele il placeau si ii dadeau sa copieze temele, stia cum sa-i ia pe profesori pentru ca sa obtina ce vrea. Eu nu prea am curaj sa vorbesc ca el si nici nu stiu cum sa ma comport in special cu fetele. Stiu ca de multe ori ma lua cu el doar pentru ca ii era jena sa-mi spuna "ne veni" , dar eu cred ca totusi suntem prieteni pentru pentru ca de multe ori imi face confidente despre fetele cu care se intalneste, despre problemele pe care le are. Acum o saptamana am chiulit de la ultima ora si ne-am dus intr-un local. Ne-am intalnit acolo cu niste prieteni de-ai lui care mi s-au parut cam dubiosi. I-am vazut cand i-au dat niste tigari ciudate si am stiut ca nu e ceva curat acolo. Cand am plecat , l-am intrebat daca erau droguri. Mi-a raspuns sa nu-mi fac griji ca e ceva "foarte usor", asa doar pentru distractie. N-am putut sa-i zic nimic atunci, dar ma preocupa mult faptul si ma tem sa nu pateasca ceva grav din cauza asta. Habar nu am ce sa fac? S spun cuiva? Cui?"